Cele mai bune telefoane din 2016: de la iPhone 7 la LG G5
Anul trecut am văzut câteva smartphone-uri foarte interesante. Giganții au reușit să ne uimească cu o serie de inovații, iar companiile mai mici au reușit să se facă remarcate prin telefoane mai ieftine, dar foarte bune. Cum vor arăta, totuși, cele mai bune telefoane din 2016? Destul de bine, spunem noi.
În 2016, ne așteptăm (sau sperăm) ca unele companii să facă câteva schimbări majore. Zvonurile despre cele mai bune telefoane din 2016 au început deja să curgă și am auzit câteva vești bune care sperăm să se materializeze. În rândurile de mai jos am încercat să compilăm detaliile pe care le-am găsit, iar dacă vreți, aici puteți citi o listă cu cele mai bune telefoane din 2015. Lista este incompletă, deoarece despre unele smartphone-uri, cum ar fi Nexus 6 2016 sau OnePlus 3, nu știm mai nimic.
iPhone 7
Apple are o strategie foarte previzibilă când vine vorba de lansarea smartphone-urilor. Dacă 2015 ne-a adus un model ”S”, cu design și funcționalități similare cu iPhone 6, în 2016 vom vedea iPhone 7, un smartphone cu totul nou. Un raport de la G for Games arată că Apple testează cel puțin cinci modele diferite. Unul dintre ele are un conector pentru USB de tip C, în locul portului Lighting. Evident, putem să ne așteptăm și la un iPhone 7 Plus, cu display de 5,5 inch. De asemenea, se pare că gigantul din Cupertino testează telefoane cu suport 3D touch, camere duale și recunoaștere a amprentelor direct pe ecran. De asemenea, conform unor zvonuri recente, Apple plănuiește să folosească un alt material pentru carcasa lui iPhone 7, dar nu se știe exact ce ar putea înlocui aluminiumul folosit în prezent. Nu este o mare surpriză faptul că gigantul ia în calcul redesenarea iPhone-ului pentru a-l face rezistent la apă, dar rămâne de văzut care dintre funcționalitățile enumerate mai sus vor ajunge pe versiunea finală. O veste interesantă din partea companiei din Cupertino ar putea-o reprezenta lansarea unui model ”C”, mai ieftin și mai mic, la începutul acestui an.
Samsung Galaxy S7
Samsung Galaxy S6 a fost unul dintre cele mai bune smartphone-uri din 2015, iar Samsung Galaxy S7 cu siguranță se va număra în topul cu cele mai bune telefoane din 2016. Sud-coreenii au făcut o mișcare foarte curajoasă și, pentru prima dată, au lansat vârfuri de gamă făcute din materiale premium, precum sticlă și metal. Suntem aproape siguri că Samsung nu va umbla foarte mult la design, lucru care este normal, dar s-ar putea să reintroducă slotul pentru card microSD. Versiunile Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge ar urma să 5,2 inci și, respectiv, 5,7 inci. Mai mult decât atât, inițial se pare că vor fi fabricate nu mai puțin de 3,3 milioane de versiuni standard și doar 1,6 milioane de versiuni Edge, în vederea unui lansări în luna februarie. Samsung ar fi apelat la sprijinul unei companii denumite Synaptics pentru a implementa tehnologia ClearForce în viitorul telefon de top. Această tehnologie permite mai multe viteze de scrolling, diferite moduri de deblocare a telefonului, noi tipuri de a interacționa cu jocurile și multe altele, în funcție de câtă presiune este exercitată asupra ecranului.
HTC One M10
HTC a reușit să ne dezamăgească în 2015. Modelul M9, pe lângă faptul că se încingea tare din cauza procesorului Snapdragon 810, nu a reușit să strălucească nici la capitolul cameră, nici la capitolul display. Totuși, avem speranțe pentru modelul M10, deoarece taiwanezii ne-au arătat că încă pot face telefoane foarte bune. Despre viitorul telefon HTC se zvonește că va avea un ecran de 6 inci la rezoluție QuadHD, 4GB de memorie RAM și o cameră foto de 20 de megapixeli. Până aici, doar memoria RAM și ecranul mai mari sunt diferențe considerabile. Camera foto frontală ar fi de 5MP, iar bateria va fi de 3.500 mAh. Spre deosebire de Note 5, cu care s-ar bate în aceeași clasă, acumulatorul este mai mare. Mai mult, viitorul HTC ar avea un procesor Qualcomm Snapdragon 820, cel mai bun al companiei și încă nelansat oficial. Pe lângă această versiune max a acestui HTC, s-ar pregăti și una mai mică cu ecran de 5 inci QHD. Taiwanezii ar putea chiar să renunțe la numele M10, iar două dintre numele zvonite pentru acest terminal sunt HTC Aero sau O2.
Sony Xperia Z6
Nici Sony nu a reușit să ne impresioneze cu adevărat în 2015. Modelul Xperia Z5 Premium a adus niște performanțe bune și primul display 4K văzut vreodată pe un telefon, dar problemele de supraîncălzire, designul deja plictisitor și lipsa unor funcționalități inovatoare au reușit să îl tragă în jos. Despre Z6 bănuim că se va lansa abia în a două jumătate a acestui an, iar asta este un lucru bun, având în vedere că ritmul rapid al lansărilor le-a dat japonezilor bătăi de cap. Designul telefonului ar putea rămâne similar cu cel al vârfurilor de gamă din anii trecuți, iar asta nu ne place și s-ar putea să vedem un display 4K mai bine optimizat. Smartphone-ul va folosi, cu siguranță, procesorul Snapdragon 820 și va veni cu 4GB RAM. Bateria ar putea fi foarte bine optimizată, lucru care ne-a plăcut și la smartphone-urile lansate de Sony în 2015.
LG G5
LG G5 va fi, fără doar și poate, unul dintre cele mai bune telefoane din 2016. Conform celor mai noi zvonuri, LG G5 va fi anunțat în primele trei luni din 2016, dar deja au început să circule online detaliile complete aferente designului și dotărilor sale hardware. Spatele aparatului se pare că va fi realizat, pentru prima oară, integral din metal. LG G4 a fost disponibil într-o varietate foarte mare de carcase, inclusiv piele, dar LG G5 va fi primul terminal de top al companiei care se va mândri cu performanța de a se ascunde într-o carcasă metalică. În ceea ce privește configurația hardware a noului smartphone, LG G5 se pare că va fi asamblat în spatele unui display de 5,3 inci cu o rezoluție nativă QHD. În carcasă va avea un Snapdragon 820 de la Qualcomm, ce se anunță a fi cel mai sprinten SoC din 2016, împreună cu un 3GB RAM. Spațiul de stocare va putea fi suplimentat printr-un card microSD, iar partea de încărcare și sincronizare a datelor se va realiza printr-un port USB Type-C. Nu va lipsi din ecuație nici un cititor de amprente, iar în loc de două camere foto/video, veți avea trei. Pe spatele se va regăsi o cameră de 16 megapixeli și una de 8 megapixeli, în timp ce pe partea din față veți fi nevoiți să vă rezumați la selfie-uri de 8 megapixeli.