28 aug. 2016 | 13:05

Cel mai în vârstă om din lume are o ultimă dorință

ȘTIINȚĂ
Cel mai în vârstă om din lume are o ultimă dorință

Un indonezian a fost recent declarat cel mai în vârstă om din lume.

În acest moment, există numeroase persoane care susțin că ar fi cele mai bătrâne din lume. După cum scriu și cei de la Independent, printre acestea se numără nigerianul James Olofintuyi, care susține că ar avea vârsta de 171 de ani, și etiopianul Dhaqabo Ebba, care a declarat că ar avea vârsta de 163 de ani.

Când vine vorba de astfel de cazuri, însă, cea mai mare problemă este reprezentată de actele necesare pentru a dovedi vârsta respectivă. Mai exact, în cazul în care o persoană nu furnizează actele necesare, nu va putea fi inclusă în cartea recordurilor. Dar un bărbat din Indonezia susține că are tot ceea ce îi trebuie pentru a dovedi faptul că este cel mai bătrân din lume. Acesta ar deține documente care dovedesc faptul că este născut în data de 31 decembrie, anul 1870, ceea ce ar înseamnă că are aproximativ 147 de ani.

În prezent, franțuzoaica Jeanne Calment este consemnată în Cartea Recordurilor drept cea mai bătrână persoană din istorie. Ea a murit la vârsta de 122 de ani. Indonezianul, însă, susține că ar fi cu nu mai puțin de 25 de ani mai bătrân. Gotho ar fi început să se pregătească pentru moartea lui în anul 1992. Au trecut, însă, 25 de ani de atunci, iar el  încă mai trăiește.

Gotho nu ma are foarte multe rude în viață în acest moment. Toți copiii lui au murit între timp, alături de toți frații și toate cele patru neveste. Întrebat de o publicație locală care ar fi ultima lui dorința, acesta a declarat că își dorește să moară. Recent, el ar fi avut probleme de sănătate din ce în ce mai grave, iar vederea lui nu mai este suficient de bună încât să-i permită să se uite la televizor. Conform propriilor declarații, Gotho își petrece o parte mare din timp ascultând programe la radio.