28 nov. 2016 | 10:03

Cel mai puternic supercomputer este construit în Japonia

ACTUALITATE
Cel mai puternic supercomputer este construit în Japonia

Japonezii vor să creeze cel mai rapid supercomputer din lume, afirmându-se încă o dată în topul celor mai avansate țări din punct de vedere tehnologic.

Japonia vrea să își consolideze poziția de pionierat în domeniul tehnologic, lucrând la un supercomputer care are ca scop să devină cel mai rapid din lume. Scopul, conform digitaltrends.com, este acela de a crea o mașinărie suficient de puternică încât să fie utilă pentru dezvoltarea unor tehnologii precum mașinile autonome, dar să contribuie și la progrese în medicină sau în robotică.

Un astfel de supercomputer nu este deloc ieftin, însă. Ministerul Economiei are de gând să investească aproximativ 173 de milioane de dolari pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, în timp ce Japonia vrea să se diferențieze de superputerile tehnologice din regiune, Coreea de Sud și China. Aparent, cel mai bun indice de diferențiere este puterea de calcul.

Cât de rapid va fi acest supercalculator, totuși? Acesta ar trebui să aibă o putere de calcul de 130 de petaflops, fiind capabil să efectueze 130.000.000.000.000.000 de operațiuni pe secundă. Astfel, acest calculator al japonezilor ar fi considerabil mai rapid decât cel mai puternic supercomputer din lume – Sunway Taihulight din China are, în prezent, o putere de calcul de 93 de petaflops.

Noul supercomputer nu va fi doar extrem de puternic, ci va fi funcțional și foarte curând – Japonia speră ca National Institute of Advanced Industrial Science and Technology, institutul unde se va lucra la acest proiect, să poată dezvălui calculatorul în 2017. Momentan, nicio companie nu a fost aleasă pentru dezvoltarea ambițiosului proiect, însă licitațiile se vor finaliza pe 8 decembrie.

Una din zonele-cheie în care speră cercetătorii că supercomputer-ul va excela este cea a inteligenței artificială. Pe măsură ce un calculator face calcule din ce în ce mai rapide, oamenii de știință speră că acesta va deveni mai similar cu propriile noastre creiere, deschizând noi orizonturi în domeniul de învățare avansată.