Ce rol are cilindrul de la capătul încărcătoarelor
Te-ai întrebat care este rolul acelui cilindru care se găsește la capetele unor încărcătoare?
Foarte multe dintre încărcătoarele folosite în ziua de azi au cilindrii la capete. Cu toții am observat aceste elemente pe parcursul timpului, însă, cel mai probabil, puțini dintre noi le-am acordat o atenție sporită. Cilindrii respectivi se întâlnesc atât pe încărcătoare de laptopuri, cât și pe încărcătoare de telefoane și cabluri pentru tastaturi.
Din câte se pare, interiorul acestora este fabricat din ferită și are rolul de a elimina pierderile de energie, contribuind astfel la o încărcare sau un transfer de energie mult mai eficient. După cum scriu și cei de la Interesting Engineering, atunci când curentul trece prin fir, o cantitate foarte mare de energie poate fi pierdută din cauza interferențelor electromagnetice.
Cilindrii se găsesc de obicei la capetele cablurilor, ferita din interiorul acestora fiind responsabilă de absorbția zgomotului electromagnetic de frecvențe înalte. Exteriorul este, într-adevăr, fabricat din plastic, însă, dacă ați deschide componentele, ați găsi două jumătăți de cilindru, fabricate din ferită. Printre altele, acestea ar avea și rolul de a opri interferențele cu alte semnale.
Desigur, în cazul telefoanelor mobile, acestea s-ar putea să nu mai fie folosite foarte mult timp. În ultima perioadă, am auzit despre tot felul de metode care mai de care mai ciudate de reîncărcare a dispozitivelor mobile. Una dintre acestea, de exemplu, era subiectul unei campanii de Kickstarter și presupunea folosirea plantelor din casă și a procesului de fotosinteză pentru a alimenta acumulatorul terminalului.
De asemenea, majoritatea telefoanelor de top din ziua de azi au capacitatea de a se reîncărca wireless, iar unii utilizatori au renunțat complet la încărcătoarele standard. Însă ”problema” tehnologiei actuale este că dispozitivul trebuie să fie situat foarte aproape de sursa de energie. LG, însă, susține că o nouă tehnologie wireless va aduce un smartphone la 50% din capacitate în numai 30 de minute. Aceeași viteză de încărcare o vedem și la telefoanele Samsung Galaxy S7 și S7 Edge, dar prin cablu.