29 mart. 2016 | 17:48

Cartelele prepay ar putea fi scoase complet de pe piață

ACTUALITATE
Cartelele prepay ar putea fi scoase complet de pe piață

După ce Dacian Cioloș a pus atentatele de la Bruxelles și pe seama cartelelor prepay din România, preşedintele Comisiei de Apărare, Marius Obreja ia în considerare eliminarea completă a acestora.

Invocând posibilitatea unui risc la nivel european, senatorul PNL Marius Obreja consideră că legea care vizează cartelele prepay, în forma în care a trecut de Parlament şi a fost contestată de CCR, este „frecţie la picior de lemn”. Acesta consideră că prezentarea unui act de identitate nu poate obține creșterea gradului de siguranță, sau identificarea viitorilor infractori.

Conform Mediafax, acesta a afirmat că obligativitatea prezentării unui act de identitate nu va împiedica proliferarea acestora în mod ilegal. Un client interesat ar putea cumpăra zece de astfel de cartele cu buletinul, ca apoi acesta să le dea mai departe altor terți ce nu mai trebuiesc să prezinte vreun act de identitate.

Penelistul mai compară, de asemenea, cartelele prepay cu produsele pirotehnice care pot pune în pericol viața cetățenilor, spunând că „dacă se consideră că reprezintă un risc la nivel european sau naţional, acest produs trebuie scos de pe piaţă”.

Momentan, printre statele europene în care utilizatorii sunt obligaţi să prezinte un act de identitate la cumpărarea unei cartele preplătite se numără Germania, Franţa, Belgia, Grecia, Spania, Italia, Danemarca, Letonia, Bulgaria şi Slovacia, Ungaria.