26 sept. 2016 | 13:43

Acesta este cel mai scump iPhone 7 din lume

ACTUALITATE
Acesta este cel mai scump iPhone 7 din lume

Cei care vor dori să achiziționeze acest iPhone 7 vor fi nevoiți să scoată din buzunar o sumă colosală.

Nu a trecut foarte mult timp de la lansarea noului iPhone 7, iar versiunile extrem de scumpe ale dispozitivului au început deja să apară pe piață. Cele mai impresionante dintre acestea sunt, cu siguranță, terminalele din colecția Black Diamond lansată de curând de cei de la Gresso. După cum scrie și site-ul Phonearena, Gresso este o companie care s-a specializat, pe parcursul timpului, în decorarea telefoanelor și a accesoriilor cu diverse metale și pietre prețioase.

Colecția Black Diamond include trei dispozitive iPhone 7, iar fiecare dintre acestea valorează nu mai puțin de 500.000 de dolari. De asemenea, fiecare dintre acestea are spatele acoperit de nu mai puțin de 1.450 de diamante negre, iar corpul a fost reconstruit, de data aceasta folosindu-se titan de gradul 5. Acesta din urmă este cel mai folosit aliaj în prezent, fiind mai puternic decât titanul pur disponibil pe piață, dar având, în același timp, proprietăți termice și rigiditate similare.

Logo-ul Gresso, montat pe spatele terminalului, și cadrul camerei sunt fabricate din zece grame de aur de 18 carate, iar fiecare iPhone 7 va veni la pachet cu o pereche de căști AirPods negre, care includ câte 30 de diamante negre. Fiecare dispozitiv este creat manual, iar procesul de asamblare durează în jur de 18 ore. După cum era de așteptat, o jumătate de milion de dolari vă va garanta versiunea de 256GB.

În mod interesant, Gresso are o soluție și pentru cei care doresc să-și decoreze telefonul cu diamante, dar nu au suma de bani necesară pentru a achiziționa unul dintre produsele de mai sus. Compania va lansa și o carcasă fabricat din titan de gradul 5, care include aur și diamante. Vor fi fabricate 999 de carcase de acest fel, iar fiecare dintre ele va costa 2.500 de dolari.

În ciuda prețului, acestea nu sunt cele mai scumpe iPhone-uri produse vreodată. Onoarea respectivă revine un iPhone 5, produs de Stuart Hughes pentru un miliardar chinez, care costa 15,3 milioane de dolari.