A fost descoperit un antibiotic natural în nasul uman
Nasul uman este plin cu bacterii. În timp ce unele, cum ar fi stafilococul auriu, ne pot îmbolnăvi serios, altele sunt „armele” de care avem nevoie pentru a fi sănătoși.
Oamenii de știință au anunțat descoperirea unui antibiotic produs, în mod surprinzător, de bacteriile din nasul uman. Se numește lugdunin și poate combate MRSA (Methicillin-resistent Staphylococcus aureus), o formă a stafilococului auriu, caracterizată prin rezistența la agenții antibiotici.
Stafilococul auriu poate să trăiască la nivelul pielii și în cavitatea adâncă a nasului. Cu toate că există căi de a elimina această bacterie, ea revine de regulă după câteva săptămâni sau luni de la încheierea tratamentului. Iar faptul că Stafilococul auriu poate să trăiască în regiuni foarte adânci ale cavității nazale explică într-o anumită măsură de ce bacteria recidiveaza de cele mai multe ori: este foarte usor de transmis, întrucât nu este depistată printr-un control medical de rutină.
Totuși, lugduninul descoperit de oamenii de știință ar putea reprezenta o soluție. Descoperirea a fost posibilă după ce experții au adunat mostre de diverse bacterii din nasurile subiecților. Au descoperit că MRSA (care există în nasurile a aproximativ 30% din oameni) e distrus de stafilococul lugdunesis în momentul în care cele două interacționează. „Arma” sa este compusul numit lugdunin, care a fost trecut pe lista unei noi clase de antibiotice. Lugduninul s-a dovedit foarte eficient împotriva infecției cu MRSA în cazul șoarecilor, notează oamenii de știință.
În plus, aceștia nu au observat dezvoltarea vreunei forme de rezistență a MRSA în raport cu lugduninul. Totuși, sunt șanse mari ca această imunitate să apară. Chiar și în situația în care acest lucru s-ar întâmpla, nu înseamnă că lugduninul nu are utilitatea sa, iar descoperirea indică faptul că microbiomul uman ar putea adăposti chiar mai multe antibiotice. Studiul poate fi citit aici integral.