24 apr. 2016 | 12:20

26 de ani de galaxii și nebuloase cu telescopul Hubble [FOTO]

ACTUALITATE
26 de ani de galaxii și nebuloase cu telescopul Hubble [FOTO]

Telescopul Hubble, a cărui cameră foto a furnizat cele mai detaliate imagini din spațiu, aniversează 26 de ani pe orbită.

Telescopul Hubble a fost lansat pe orbită în 1990, fiind numit după astronomul Edwin Hubble. Pe 24 aprilie 1990, naveta spaţială Discovery s-a dus în orbita joasă a Pământului, pentru a amplasa Telescopul Spaţial Hubble. Dar în momentul acela, specialiştii au descoperit că o oglindă era stricată, iar Hubble nu putea să vadă cum trebuie.

Pentru a-i sărbători aniversare, oamenii de știință au publicat o fotografie a NGC 7635, cunoscută și ca Nebuloasa Bubble. Este prima imagine a lui Hubble care cuprinde o nebuloasă întreagă și a fost creată prin contopirea a patru fotografii diferite.

Nebuloasa Bubble

Cum a ajuns Hubble cel mai bun observator

Abia în 1993, o nouă misiune i-a schimbat oglinzile sau, după cum se spune la NASA, i-a pus „ochelari” pentru a vedea mai bine. Telescopul Spaţial Hubble e cel mai puternic şi cel mai scump observator construit vreodată. Cu toate acestea, a avut probleme încă de la momentul iniţial, apoi în 2003 era cât pe ce să moară, după dezastrul navetei spaţiale Columbia.

[readmore]

În 2009, au fost instalate noi instrumente şi au fost înlocuite bateriile şi giroscopul. Inginerii de la Hubble speră ca telescopul să rămână funcţional până în 2020, dacă nu chiar mai mult. „A fost un program uriaş, apoi a devenit un dezastru, iar apoi astronauţii şi-au riscat viaţa pentru a-l repara, Hubble devenind un succes. Nu poţi să scrii o poveste mai frumoasă decât asta, nu? E cel mai bun film”, a spus Jason Kalirai de la Space Telescope Science Institute la Universitatea Johns Hopkins.

Descoperiri făcute cu ajutorul Hubble

Hubble a clarificat multe dileme și a ajutat la rezolvarea unor vechi probleme din astronomie, furnizând date care au necesitat elaborarea de noi teorii care să le explice. Primele misiuni ale lui Hubble au fost cele de măsurare a distanțelor până la stelele variabile numite „cefeide”, cu mai mare precizie decât fuseseră măsurate vreodată.

Tot cu ajutorul telescopului Hubble, oamenii de știință au putut estima vârsta universului, fapt ce a generat îndoieli privind teoriile despre viitorul acestuia. Diverse echipe de cercetare l-au putut folosi pentru a observa supernove și au găsit dovezi că extinderea universului nu este frânată de influența gravitației, ci ar putea chiar să accelereze, deși cauza acestei accelerări este încă puțin înțeleasă.

Imaginile de înaltă rezoluție furnizate de Hubble au putut stabili existența găurilor negre în nucleele galaxiilor apropiate. Tot datorită lui Hubble, s-a observat ca masele găurilor negre centrale și proprietățile galaxiilor sunt strâns legate.

Printre alte mari descoperiri realizate datorită lui Hubble, se enumeră și discurile proto-planetare din Nebuloasa Orion, dovezi ale existenței planetelor extrasolare în jurul stelelor similare cu Soarele.

Imaginile lui Hubble

Imaginile Hubble Deep Field si Hubble Ultra Deep Field reprezintă porțiuni mici de cer cu obiectele cele mai îndepărtate din Univers văzute de om vreodată, și datorită acestora s-au putut realiza o mulțime de lucrări științifice, furnizând o nouă fereastră către Univers.

Telescopul Hubble a făcut unele dintre cele mai frumoase imagini ale Universului, de la galaxii, la adevărate opere de artă cu nebuloase colorate, modificate de experţii NASA. A surprins detalii uluitoare ale galaxiei, aflate la aproximativ 2,5 milioane de ani lumină de Pământ.