Windows 10 va fi lansat curând, dar e un motiv pentru care nu vom uita Windows XP
De anul trecut, Microsoft a încetat să mai ofere suport pentru Windows XP, însă sistemul de operare rămâne unul extrem de important în istoria companiei.
În anii 2000, era foarte greu să dai peste un PC care nu utiliza sistemul de operare al celor de la Microsoft. După lansarea sa oficială în anul 2001, Windows XP a devenit rapid cel mai popular de pe piață, această supremație durând peste șase ani de zile. Microsoft a oferit suport pentru Windows XP timp de 13 ani, până în anul 2014, iar în prezent, în ciuda acestui lucru, sistemul de operare încă are o cotă de piață de aproximativ 17%.
În ciuda istoriei sale și a dragostei pe care i-o poartă utilizatorii, unul dintre cele mai cunoscute elemente din cadrul Windows XP a fost wallpaper-ul acestuia, denumit ”Bliss”. Probabil că numele pozei nu-ți spune nimic, dar e suficient s-o vezi și deja știi de unde e.
Fotografia a fost realizată de către Charles O’Rear în California în anul 1996 cu o cameră pe format mediu Mamiya RZ67. Bliss nu a fost editată deloc de către Microsoft atunci când a fost adăugată în Windows XP. Din câte se pare, O’Rear a primit una dintre cele mai mari sume de bani care au fost date vreodată unui fotograf activ, dar fără să fie comunicată oficial vreo cifră.
Povestea unei fotografii care s-a „așezat” pe milioane de computere în peste un deceniu
BGR estimează că aproape un miliard de oameni au văzut imaginea din Windows, motiv pentru care au denumit-o cea mai vizualizată imagine din istorie. Că este sau nu, cu siguranță e cea mai ușor de recunoscut. E greu de demonstrat dacă este sau nu cea mai văzut, mai ales dacă luăm în considerare numărul uriaș de imagini realizate în ultimii ani. Spre comparație, în ultimii trei ani a fost realizată o treime din toate fotografiile pe care omenirea le-a făcut de-a lungul istoriei acestei arte.
Cum arată acum locul celebru din wallpaper-ul pentru Windows XP