Versiunile Samsung Galaxy S7 vor avea dimensiuni diferite
Conform unui nou zvon, viitorul flagship de la Samsung va fi disponibil în două versiuni cu dimensiuni diferite.
Cu câteva zile înainte de finalul anului, avem parte de noi zvonuri în legătură cu Samsung Galaxy S7, viitorul smartphone de top al companiei coreene. Recent, am aflat că acesta ar putea fi lansat în patru versiuni diferite. Unele ar putea fi dotate cu procesorul Snapdragon 820, altele, cu noul Exynos 8890 creat chiar de Samsung. Acum, însă, cei de la Reuters vin cu o nouă informație interesantă.
Astfel, publicația susține că versiunile Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge ar urma să 5,2 inci și, respectiv, 5,7 inci. Mai mult decât atât, inițial se pare că vor fi fabricate nu mai puțin de 3,3 milioane de versiuni standard și doar 1,6 milioane de versiuni Edge, în vederea unui lansări în luna februarie a anului viitor.
Se pare că modelele Samsung Galaxy S7 dotate cu Snapdragon 820 nu se vor găsi decât în Statele Unite, la operatorii Verizon, Sprint și US Cellular, și în China. De cealaltă parte, versiunea internațională deblocată va beneficia de Exynos 8890, model care va fi furnizat tuturor operatorilor de rețele GSM. Astfel, Samsung Galaxy S7 nu se ba găsi decât la operatorii de rețele CDMA.
Mai mult decât atât, Samsung ar fi apelat la sprijinul unei companii denumite Synaptics pentru a implementa tehnologia ClearForce în viitorul telefon de top. Această tehnologie permite mai multe viteze de scrolling, diferite moduri de deblocare a telefonului, noi tipuri de a interacționa cu jocurile și multe altele, în funcție de câtă presiune este exercitată asupra ecranului.