08 apr. 2015 | 09:31

Urmaşul Windows 10 are deja un nume

ACTUALITATE
Urmaşul Windows 10 are deja un nume

Fără ca Windows 10 să fie lansat oficial, deja au început să apară zvonuri referitoare la viitoarea versiune de Windows intitulată Redstone.

În câteva luni, ar trebui să fie oficial disponibil în variantă finală. După câteva luni de beta şi multiple iteraţii ajunse online, noul sistem de operare ar trebui să facă minuni când vine vorba rata de adopţie. Mai există însă multe întrebări legate de iminenta lansare şi pe acelea nu le vom afla decât în vara acestui an.

Trecând însă peste Windows 10, se pare că putem deja să începem să visăm la viitorul sistem de operare ieşit din Redmond. Acesta ar trebui să ajungă la publicul larg în 2016 şi, cel puţin în etapa de dezvoltare, să poarte numele de Redstone. În retrospectivă, şi SO-ul ce urmează să fie lansat anul acesta s-a ascuns mult timp în spatele numelui de cod Threshold, fiind o practică foarte comună la companii să folosească astfel de titluri.

Primul update la Windows 10 ar trebui să vină în toamna acestui an şi să includă câteva remedieri de vulnerabilităţi, soluţii la probleme şi mici îmbunătăţiri de performanţă. Restone în schimb, se va comporta precum Windows 8.1 pentru Windows 8. Lansat la aproximativ un an după Windows 10, va fi un update foarte important. Va include schimbări majore de funcţionalitate şi va fi similar cu vechile Service Pack-uri.

Cu alte cuvinte, nu vorbim neapărat de un sistem de operare complet nou, dar Redstone va fi însă o lansare de neocolit pentru internauţii prinşi în ecosistemul . Momentan este prea devreme să ştim particularităţile respectivei lansări, dar cu cât ne apropiem mai mult de 2016, ar trebui să transpire şi astfel de detalii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele