Un presupus LG G4 surprins în imagini neoficiale este, de fapt, un telefon mid-range
LG G4 va fi lansat anul acesta, cel mai probabil în vară, dar până atunci mai sunt câteva ocazii de zvonuri și presupuse poze neoficiale. Cele mai noi însă nu ne arată chiar modelul LG G4.
LG G4 va fi lansat abia după Galaxy S6 și HTC One M9, așa cum și celelalte modele au venit mai târziu. Pot fi anticipate câteva dotări tehnice, dar de curând au apărut imagini în care ar fi fost și prezentat. Imaginile au fost publicate inițial pe forumul XDA Developers, dar telefonul nu este chiar LG G4.
LG G4 va fi un smartphone premium, cu ecran de calitate ridicată și la fel materialele carcasei. Totuși, telefonul din imaginile de mai jos este cel mult mid-range, dar este dotat cu un stylus ceea ce înseamnă că fie este un LG G4 S phablet, fie unul dintr-o altă categorie pregătită de LG. PhoneArena informează că dotările acestuia cuprind un procesor Qualcomm Snapdragon 610, nicidecum unul dintre cele mai performante.
Încă de anul trecut LG și-a diversificat gama de telefoane introducând modelul LG G3 S. Deși numele era similar modelului de vârf, acesta avea un ecran HD, procesor Snapdragon 400 și doar 1GB de memorie RAM.
LG G4 este așteptat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 810, cu 3GB de memorie RAM și o cameră foto de cel puțin 13 megapixeli, dacă nu cumva va fi de 20 MP. De asemenea, ecranul va fi 2K de aproximativ 5,5 inci și butoanele vor rămâne pe spatele dispozitivului. Până atunci există deja LG G Flex 2, pentru cei care vor ceva special.