30 mai 2015 | 10:30

Tesla S, cea mai mare revoluție auto de la Modelul T încoace

VIDEO
Tesla S, cea mai mare revoluție auto de la Modelul T încoace

Nu putem vorbi despre mașini electrice și să nu începem cu Tesla. Trebuie să vă obișnuiți că în fiecare articol voi strecura două-trei picături de istorie. Până la urmă, ce e mai interesant decât începutul oricărui lucru? Bun.

Lumea puțin mai informată știe că atunci când spui Tesla spui Elon Musk. Aprofundăm puțin și vă spunem că Elon Musk este actualul CEO. Și pentru că CEO la „cea mai tare companie de mașini electrice care redefineste industria” Inc. nu era îndeajns domnul Musk este, printre altele, fondatorul și CEO-ul Space X, companie care se ocupă cu fleacuri de genul transport spațial, crearea primelor rachete refolosibile, chestii obișnuite.

Am stabilit astfel că domnul Musk este un antreprenor pasionat de tehnologie. Clar avem lucruri interesante de dezbătut despre mașina pe care o construiește. Gata cu parantezele că deja ne abatem masiv de la faptul că spre deosebire de Space X, Musk nu a fondat Tesla.

Începutul istoriei Tesla

Doi tipi, în 2003, Martin Eberhard și Marc Tarpening au făcut asta. Dacă de Musk puteai să mai auzi, de domnii menționați mai sus trebuie să recunosc că aș fi fost cu adevărat impresionat dacă mi-ai fi spus. După care le-aș fi dat imediat un search pe Google cum probabil fac și unii dintre voi acum, și exact cum am făcut și eu când ma documentam pentru articolul pe care vi-l scriu.

Musk intră cam un an mai târziu în peisaj, la prima strângere de fonduri. Și de aici începe să se scrie istorie în adevăratul sens al cuvântului.

Planul pentru Tesla a fost conturat în felul următor: primul model, Tesla Roadster, a fost gândit pentru un volum mic de producție și un preț mare, al doilea model al mărcii, modelul S, despre care urmează să detaliam niște lucruri foarte interesante, reprezintă o bornă kilometrică a progresului, fiind destinat unui volum mediu de producție cu un preț mediu, iar cel de-al treilea model, care este încă în stadii incipiente, va fi destinat unui volum mare cu un preț mic și accesibil.

Picture 4

Modelul S și de ce e el atât de important

Până în ziua de azi, mașinile electrice erau cutii plictisitoare, lipsite de vreun simț estetic și cu performanțe demne de tot râsul. După afirmația precedentă ecologiștii vor spune „prietene, nu ai înțeles deloc scopul lor”. Vă promit că l-am înțeles pe deplin, dar nu înțeleg de ce un lucru menit să „salveze” planeta trebuie să fie, simultan, urât cu spume. Iertati-mi expresia, dar viața e prea scurtă pentru a petrece atât de mult timp în ceva asemănător unei conserve mobile.

Intră Tesla S în scenă. Au anunțat modelul pe 30 iunie 2008. După o mică dispută la capitolul design cu antreprenorul Henrik Fisker (și dânsul se joacă cu mașinile electrice prin compania proprie numită cum altfel decât Fisker), Tesla a spus stop, lasă că o desenăm noi mai bine. Numai intrăm în detalii despre măsurarea testosteronica „cine are bateria mai mare” dintre Musk și Fisker, căutați voi singuri.

Picture 3

După ceva timp, desenând și calculând, pe 26 martie 2009 prezintă presei modelul S. Gurile rele, pentru că nu ai cum scăpa de ele, încep să critice designul mașinii. „Spatele este clar «furat» de la XF-ul celor de la Jaguar”, scria un critic pe atunci. Nu îl contrazic. Da, aduce puțin a XF, dar e ăsta un lucru atât de rău? Nu am auzit vreodată pe cineva criticând o femeie pentru că seamănă prea mult cu Monica Belluci. Din punctul meu de vedere, capitolul design primește 9 din 10.

Dacă la design sunt puțin cam exigent și dau 9 din 10, la capitolul performanțe nu am cum să dau altă notă în afară de 10. O mașină electrică cu patru locuri, design leit conceptului și pe deasupra atinge prima sută de kilometri pe oră în mai puțin de 5 secunde. Da, vă rog, unde semnez? Glumesc, nu aș da niciodată combustia internă în schimbul „zumzăitului” electric.

Trebuie să recunosc că Tesla S mă pune serios pe gânduri. Având o transmisie cu o singură viteză și, ca toate mașinile electrice, cuplul maxim fiind livrat de la turație 0, în termeni simpli, Tesla S „trage”. Un alt lucru inovator, care ajută imens la capitolul performanțe, este faptul că cei de la Tesla s-au gândit că ar fi bine ca centrul de greutate să fie cât mai jos și au reușit să facă asta, salvând în același timp spațiul portbagajului unde ar fi de obicei muntele de baterii.

Ce au făcut, așadar, inginerii teslieni? Au umplut podeaua mașinii de baterii, care au în jurul a 8.000 de celule, adică destul cât pentru o autonomie de 400 de kilometri. Scurtă recapitulare: design 9/10, performanțe 0-100 km/h în 5.6s, autonomie 400 de km. Lipsește ceva?

Problema stațiilor de alimentare pentru Tesla

Era să uit, dacă ești printre norocoși care își permit un model S, află că Tesla construiește stații de alimentare. România nu dispune încă de atât de multă atenție din partea lor, dar la ei acasă este plin de ele, lucrul cel mai tare la aceste stații fiind faptul că reîncărcarea este gratuită și oricum nu durează mai mult de 4 ore printr-o priză de 220V. Nu că ai vea nevoie de curent gratis când îți permiți o Tesla S, dar hei, marketing. Tesla se gândește să ofere și un serviciu de înlocuire a baterilor. Astfel, te oprești la „benzinăriile” electrice, îți scot bateriile goale și îți fac plinul cu unele încărcate deja.

Nici măcar nu am de gând să încep să ridic în slăvi modelul de top al Tesla S, numit P85D, care oferă 691 de cai putere iar prima sută de kilometri pe oră venind în 3,2s. Nu am să fac asta pentru că nu mai ajungem niciodată la cel de-al treilea capitol și anume, infotainmentul. Arată senzațional la exterior, dar interiorul? E la fel de anost cum sunt cutiile fără suflet sau personalitate despre care vorbeam adineauri? Ei bine, ce dezamăgire de proporții ar fi fost asta.

Problema stațiilor de alimentare pentru Tesla S

Ecranul principal are o diagonală de 17 inci. Nu, nu am uitat de virgula dintre 1 și 7, ai citit bine, 17 inci, asta înseamnă 43 de centimetri, adică aproape dimensiunea unui televizor. Nu știu, efectiv, cu ce să încep așa că ne vom axa pe gadget-uri, sau mai bine zis, gadget-ul.

Un „centru” tehnologic la bord

Multe mașini, în ziua de azi, ne oferă un ecran de dimensiuni modeste, dacă nu meschine, amplasat undeva pe mijloc, și câteva funcții cu care să ne jucăm. Cel de pe Tesla redefinește industria intr-o manieră destul de interesantă. Uite-te puțin la poza de mai sus, stai jumătate de minut cu ochii pe ea, acum gândește-te cât de la îndemână trebuie să fie totul.

Interiorul din Tesla S face pentru interioarele mașinilor ce a făcut primul iPhone pentru telefoanele mobile. Pentru orice persoană care are măcar o vagă legătură zilnică cu tehnologia vă promit că televizorul ăla o să schimbe multe, singurul dezavantaj îl reprezintă faptul că va mai dura până când marea majoritate va avea acces la o asemenea tehnologie.

Facem totuși o scurtă incursiune în ce poate el mai exact să facă. Ecranul de 17 inci din fața ta funcționează pe principiul „dacă ți-o poți imagina, e acolo”. Bineînțeles, după un scurt proces logic, nu face cafea. Este cea mai simplă modalitate la care te-ai putea gândi pentru a realiza orice task în interiorul mașinii. Vrei să aprinzi farurile, ecranul de 17 inci, vrei să deschizi trapa panoramică, ecranul de 17 inci, ai chef să intri pe Facebook, ai ghicit, tot ecranul de 17 inci. Totul este acolo și este la botul calului.

Un alt feature foarte interesant este că televizorul ăla de 17 inci ce controlează toată mașina primește update-uri de la firma mamă, constant. Astfel vei avea tot timpul ultima veriune de Tesla. Parcă îmi și aud nepoții vorbind cu prieteni lor: „vezi că a apărut soft-ul nou, ți-ai dat upgrade la mașină?”

Tesla S tehnologie bord

Hai să ne uităm puțin și la viitor

Facem un scurt exercițiu de imaginație, îmbinat cu toate informațiile de mai sus. Cum va arăta industria auto în 20 de ani?

Singurele detalii de care mai avem nevoie, pentru exercițiul nostru, sunt câteva cifre. La sfârșitul primului semestru din 2013, Tesla a vândut 4750 de unități din modelul S. Rivalii de la Mercedes, cu competitorul modelului S, și anume S-class-ul, au reușit vânzarea a numai 3.077 de unități. BMW vine din urmă cu 2.338 de unități Seria 7 vândute, iar Audi reușește un demn de luat în seamă, 1.462 modele A8 puse pe piață.

Personal, mă sperie cât de repede Tesla reușește nu numai să câștige teren în fața rivalilori săi de top, dar să îi și întreacă. Modelele de lux care au condus segmentul respectiv de piață sunt, deodată, detronate de „copilul nou din cartier”. Nu cred că îl vor aștepta cu brațele deschise la joacă, nu că ar conta vreun pic, având în vedere că dacă Tesla o ține tot așa, nu vor avea de ales.

Astfel se apropie de final exercițiul nostru de imaginație, și totodată articolul. Modelul S de la Tesla nu caută aprobarea sau recunoștința nimănui pentru că le impune. În 20 de ani, ținând cont de tot ce am enumerat până acum, și de situația globală a petrolului, Tesla va ajunge un vârf de lance în redefinirea și conducerea unui segment neschimbat de peste un secol, trebuie doar să păstreze ritmul actual. Felicitări, cred…