Tastatura Bluetooth perfectă vine de la Microsoft și funcționează cu orice telefon
Dacă folosiţi smartphone-ul sau tableta cu iOS sau Android pentru redactare de texte stufoase, aveţi nevoie de noua tastatură Microsoft.
Într-o perioadă în care smartphone-urile încep să fie construite în jurul unor ecrane din ce în ce mai mari, acestea încep să devină imposibil de folosit cu o singură mână. În acelaşi timp, un panou de dimensiuni generoase este surprinzător de util când vine vorba de activităţi de birou, redactat de emailuri şi documente lungi. Singurul lucru care vă mai lipseşte este o tastatură Bluetooth atât de compactă încât să o puteţi lua oriunde şi suficient de mare şi confortabilă la tastare încât să întruchipeze un real avantaj faţă de tastatura nativă a gadgetului vostru preferat.
Cei de la Microsoft au creat un astfel de accesoriu intitulat Universal Foldable Keyboard. Ilustrată în imaginile alăturate, noua tastatură a fost creată special pentru dispozitivele care rulează iOS sau Android. Are un preţ standard de 100 de dolari şi a ajunst pentru prima oară în ochii publicului larg în urmă cu câteva luni la Mobile World Congress 2015 în Barcelona. Marele său atu este că se pliază de la jumătate, o particularitate foarte importantă dacă vreţi să o strecuraţi într-o geantă sau poşetă.
Ca design, dacă sunteţi fani ai perifericelor Microsoft, această tastatură ar trebui să vă aducă aminte de Microsoft Universal Mobile Keyboard. Cea din urmă nu este însă pliabilă. Creaţia anunţată astăzi are o autonomie de trei luni, poate fi împerecheată simultan cu două dispozitive şi puteţi schimba în timp real gadgetul cu care o folosiţi printr-un switch aflat pe primul rând din partea de sus.
Noua tastatură Microsoft Universal Folding Keyboard ar trebui să ajungă la majoritatea comercianţilor online în viitorul foarte apropiat.