Super-eroii din viața reală: care sunt abilitățile extraordinare ale oamenilor obișnuiți
Dacă ești un om ca noi, toți ceilalți, cu siguranță iubești ideea de super-erou. Desigur, nu vei cunoaște în realitate un Superman sau un Spiderman, dar există câțiva oameni reali care ar putea concura cu ei.
[related]
Bărbatul care mănâncă avioane
Mucoasa stomacului lui Michel Lotito era de două ori mai densă decât în mod normal, o condiţie rară ce se dezvoltă în uter. Asta înseamnă că putea mânca şi chiar digera metal, sticlă şi chiar materiale toxice. Lotito chiar a intrat în Cartea Recordurilor când a mâncat un avion. Acest lucru a durat doi ani, timp în care Michel a mâncat aproape un kilogram de metal pe zi. Lotito a început acest obicei bizar mâncând un televizor la nouă ani. În același Univers, pe noi ne pedepseau părinții pentru că mâncam dulciuri înainte de mesele principale.
Băiatul care vede fără ochi
Credeaţi că numai animale precum liliecii şi delfinii pot folosi ecolocaţia? Ei bine, vă înşelaţi. Şi Ben Underwood, care a murit în 2009, la numai 16 ani, putea să facă asta. Băiatul a fost diagnosticat cu cancer retinal la doi ani, iar la trei ani i-au fost extirpați ambii ochi. Totuși, la cinci ani şi-a dat seama că poate detecta lucrurile din jurul său făcând anumte zgomote cu „băiatul care vede fără ochi”.
Kim Peek a murit în 2009, însă până în acel moment a memorat 12.000 de cărţi. A devenit atât de bun la memorarea informaţiilor încât putea citi două pagini în acelaşi timp, folosind un ochi pentru fiecare pagină. Îşi amintea 98% din tot ce a făcut vreodată. Povestea lui a fost sursa de inspiraţie pentru “Rain Man”, deşi el considera că nu e etic să-şi folosească abilităţile pentru lucruri precum jocurile de noroc.
Kim şi-a folosit memoria pentru a acumula cunoştinţe din diverse domenii, ca: istoria SUA şi a lumii, sport, filme, geografie, istoria bisericii şi studii biblice, literatură (unul dintre preferaţi era Shakespeare) şi muzică. Ştia prefixele telefonice şi codurile poştale americane fără greşeală. Cunoştea toate conexiunile rutiere ale Americii şi putea face legătura între oricare două localităţi americane cu o acurateţe demnă de programele moderne dedicate stabilirii rutelor optime.
Insomniacul vietnamez
Deşi mai există în lume câţiva oameni care nu dorm, Ngoc Thai din Vietnam e unul dintre campionii în domeniu. Când avea 31 de ani, în 1973, a făcut febră mare şi de atunci nu a mai dormit. Acest lucru nu îi afectează însă sănătatea fizică sau mintală. Doctorii spun că e perfect sănătos, în afara unui ficat cu probleme.
Înotătorul care nu are nevoie de aer
Dave Mullins din Noua Zeelandă deține recorduri nu numai pentru cât timp petrece sub apă, ci şi pentru distanţele parcurse. El poate înota sub apă timp de 4 minute şi două secunde şi poate călători 244 de metri luând o singură gură de aer. În 2008 a stabilit un nou record, când a ajuns la 108 de metri adâncime fără oxigen sau echipament de scufundări.
Fata cu raze X
Când avea 10 ani, Natasha Demkina, din Rusia, a descoperit că are abilitatea de a detecta localizarea şi starea organelor mamei sale folosindu-şi doar ochii, scriu cei de la Live Science. De atunci, a detectat cu succes chisturi, ulcere şi tumori maligne la persoanele ce au apărut la uşa ei şi care i-au cerut un “control”. A fost supusă multor teste, dar abilitatea sa nu a putut fi explicată științific într-un mod precis.
Copilul cu mușchi de fier
Das Uberboy nu este doar o legendă, și deși numele real îi este păstrat secret, știm că s-a născut în 1999, în Germania. În loc de grăsimea specifică bebelușilor, acesta s-a născut, inexplicabil, cu mușchii dezvoltați precum un sportiv. Acest lucru a fost cauzat de o boală genetică, care elimină gena miotatică, responsabilă pentru limitarea dezvoltării musculare. Când avea numai patru ani, Uberboy putea ridica lucruri de şase ori mai grele decât putea un copil de vârsta lui, scriu cei de la Cracked.