Știința din spatele celor mai teribile morți din „Game of Thrones”
Lumea se împarte în două categorii: cei care sunt fani Game of Thrones și cei care sunt fani Game of Thrones, dar au o plăcere morbidă în a ruina viețile altora spunându-le ce se va întâmpla în serial.
Pentru că este evident că nu ne plac oamenii din a doua categorie, e important să știți că acest articol poate conține spoilere. Totuși, dacă ești la curent cu toate episoadele, îl poți citi relaxat.
Game of Thrones e un serial excelent, turnat după o serie de cărți la fel de bună. Totuși, notorietatea i-a fost dată de seria de morți violente, care nu pare să se oprească vreodată, și care a făcut un număr impresionant de oameni să adore și să urască serialul, deopotrivă. Știm deja că George R. R. Martin și-a dorit să realizeze o fuziune între un Univers fantezist și realitate, dar cât sens au crimele pe care și le-a imaginat (fără pic de milă, am putea adăuga) din punct de vedere științific?
IFL Science a pus sub microscop câteva dintre cele mai teribile decese pentru a stabili cât de realiste sunt. Este de menționat că doar în primele patru sezoane, numărul acestora s-a ridicat la 456, așadar, au avut de unde alege.
Moartea lui Viserys
Viserys Tagaryen, fratele crud al diafanei Daenerys, avea obsesia de a fi încoronat rege, pe celebrul tron de fier. În mod aproape ironic, a fost încoronat cu o oală de aur topit. Punctul de topire al aurului se ridică la mai mult de 1.000 de grade Celsius, deci este puțin probabil ca un simplu foc să fi atins temperatura respectivă. Dacă era un aliaj, totuși, temperatura necesară ar fi fost mult mai mică.
Se pare că nu există dovezi istorice care să ateste crime săvârșite în exact același mod, dar au existat metode similare. Împăratul roman Valerian a fost capturat de regele persan Shapur I, după lupta de la Edessa. Shapur l-a executat turnându-i aur topit pe gât. Pentru a testa efectul aurului topit asupra organelor interne, un studiu din 2003 a implicat turnarea acestuia în laringele unui cadavru al unei vaci. Se pare că acesta a cauzat dezintegrarea organelor interne, a ars țesutul muscular și s-a solidificat în 10 secunde. Așadar, moartea lui Viserys are sens.
Focul viu al lui Tyrion
La sfârșitul sezonului doi, i-am văzut pe oamenii lui Stannis arzând de vii, atunci când Tyrion a avut amabilitatea de a le trimite un vas în flăcări, în bătălia de la Blackwater Bay. Știm că focul viu continuă să ardă chiar și pe apă. Simmons, unul dintre cercetătorii implicați în analiza acestor morți, explică faptul că și această crimă are sens. Imperiul Bizantin poseda o substanță numită foc grecesc, foarte asemănător celui viu. Formula era un secret de stat, dar probabil includea petrol. Un echivalent modern al compoziției ar fi napalmul.
Dragonii lui Deanearys
Au fost câțiva oameni arși de dragonii lui Deanearys, iar fiecare incident în parte a fost înfricoșător. Probabil nu e o surpriză faptul că dragonii care scuipă foc sunt creaturi în totalitate fictive, dar biologia celor din serial este interesantă prin faptul că au patru membre. Există o diferență subtilă între viverni și dragoni în mitologie. Vivernii, asemănători dragonilor din show, au doar două picioare pe care se sprijină, în timp ce dragonii au patru.
Deși am stabilit deja că nu există creaturi care scuipă foc, e bine de știut că animalele produc toate componentele necesare, în teorie. De exemplu, vacile produc foarte mult metan inflamabil, iar țiparii produc șocuri electrice, folosind celule musculare modificate. Dacă o creatură ar combina cele două procese, ar avea gaz inflamabil și toate elementele necesare pentru a-l incendia.
Moartea lui Joffrey
Nunțile par a fi evenimente nefericite în Game of Thrones. Desigur, nu este și cazul nunții mov, întrucât moartea lui Joffrey nu a întristat prea mulți fani ai serialului. Acesta, după cum bine știm, a ingerat o otravă bizară numită Strangler. Desigur, oamenii au fost curioși să afle dacă există o otravă atât de puternică și cu un efect atât de rapid în lumea reală.
Deborah Blum, profesor la Universitatea din Wisconsin, crede că cianura este cea mai apropiată variantă, având aceeași origine precum Strangler, și anume plantele. Poate fi obținută din piersici și sâmburi de cireșe. Doar 0.2 grame sunt suficiente pentru a ucide pe cineva, iar simptomele produse sunt aceleași pe care le-a prezentat Joffrey, cu excepția ochilor care sângerează.
Capul strivit al lui Oberyn
Scânteia de speranță pe care o aveam în timpul luptei între The Mountain și Oberyn a fost strivită instantaneu, împreună cu craniul lui Oberyn. Simmons susține că felul în care acesta moare nu ar fi posibil în realitate, pentru că presiunea ar trebui să fie creată din interior, și nici măcar un gigant precum Mountain nu ar putea face asta cu mâinile goale. Acesta ar fi trebuit să aibă minimum 450 de kilograme și o forță imposibilă pentru o ființă umană.