25 ian. 2015 | 13:51

Samsung lucrează la un dispozitiv care prezice atacurile celebrale

ACTUALITATE
Samsung lucrează la un dispozitiv care prezice atacurile celebrale

Cei de la Samsung nu lucrează numai la telefoane și tablete, ci sunt interesați și de viitorul sistemului medical. Mai exact, compania sud-coreeană a creat un dispozitiv care poate prezice atacurile celebrale. 

Știrea vine de la SamMobile și descrie un dispozitiv numit Early Detection Sensor & Algorithm Package (EDSAP) care îi poate avertiza pe utilizatori privind iminența unui atac cerebral.

Atacurile cerebrale au loc atunci când sângele nu mai ajunge în anumite zone ale creierului din cazua unui cheag de sânge sau a unei răni.

Există deja un prototip al EDSAP. Acesta urmează să fie un fel de cască capabilă să monitorizeze undele cerebrale, pentru a detecta semnele care prevestesc atacurile cerebrale. Purtătorul ar fi anunțat printr-o aplicație pe smartphone.

Proiectul a luat naștere în Samsung Creative Lab. în urmă cu doi ani, și este rezultatul muncii a cinci cercetători. În afară de calcularea riscului de atac cerebral, dispozitivul monitorizează și tiparele de stres, dar și somnul.

”Atacul cerebral nu este inevitabil. În multe cazuri, sunt lucruri simple pe care persoanele le pot face pentru a reduce riscul de atac cerebral, printre care se numără și menținerea presiunii sanguine la un nivel bun, o dietă echilibrată și exercițiile fizice constante. Oricine își face griji privind riscul de atac cerebral ar trebui să discute cu doctorul înainte de orice”, a declarat Joe Korner, Director of External Affairs la Stroke Association.