Samsung lansează oficial noul procesor Exynos 8890
Coreenii au introdus pe piață în mod oficial noul lor procesor, denumit Exynos 8890.
La o zi după ce Qualcomm a lansat pe piață Snapdragon 820, este rândul celor de la Samsung să ne prezinte noul său vârf de gamă în materie de procesoare. După cum am menționat în urmă cu două zile, numele acestuia este Exynos 8890, este fabricat cu ajutorul tehnologiei pe 14 nanometri și include opt nuclee. Având în vedere că modelul Exynos 7420 a avut performanțe remarcabile, întreaga comunitate tech a așteptat cu nerăbdare noul procesor pentru a vedea cum ar de gând Samsung să concureze cu rivalii de la Qualcomm.
După cum scriu cei de la Phonearena, dintre cele opt nuclee, patru sunt personalizate și se bazează pe arhitectura pe 64 de biți ARMv8. Celelalte nuclee sunt modele Cortex A-53, care, împreună cu primele patru menționate mai devreme, garantează performanțe cu 30% mai bune decât cele obținute de Exynos 7420. Toate acestea au loc în condițiile în care eficiența energetică a fost îmbunătățită cu aproximativ 10%.
De asemenea, Exynos 8890 include și un modem din categoria 12, care poate garanta viteze de descărcare de până la 600Mbps și viteze de upload de aproximativ 150Mbps. Exynos mai include un procesor grafic ARM Mali-T880, iar unele zvonuri indică faptul că ar fi intrat deja în faza de producție. Acesta este și motivul pentru care unii cred că Samsung ar vrea să lanseze Galaxy S7 mai devreme anul viitor.