Samsung Galaxy S6 Edge Plus va fi la fel de mare ca Note 4
Conform unor informații apărute recent pe internet, cei de la Samsung ar putea lansa în curând un model Galaxy S6 Edge Plus.
Samsung este cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, însă unul din obiceiurile sale cele mai criticate este acela de a lansa numeroase alte variante ale flagship-urilor sale. Galaxy S5, spre exemplu, a fost distribuit în nu mai puțin de cinci variante, lucru care a reușit să-i enerveze pe mulți dintre posesorii modelului standard. Acum, Samsung Galaxy S6 ar putea avea parte de aceeași soartă. După cum scrie Sammobile, coreenii ar urma să introducă pe piață o variantă Samsung Galaxy S6 Edge Plus cu ecran de 5,7 inci.
Astfel, Samsung Galaxy S6 Edge Plus ar putea avea un display la fel de mare ca modelul Galaxy Note 4, iar sistemul de operare rulat va fi Android 5.1.1 Lollipop. Cât despre data de lansare, noul phablet ar putea debuta pe piață în cel de-al treilea trimestru fiscal al anului acesta. Din punct de vedere al specificațiilor, Samsung Galaxy S6 Edge Plus ar putea avea 32GB pentru stocarea datelor, o cameră de 5 megapixeli pe față și una de 16 megapixeli pe spate.
Cea mai interesantă schimbare ar urma să fie procesorul. Astfel, Samsung ar putea renunța la propriul Exynos 7420 în favoare modelului Snapdragon 808 de la Qualcomm. Mai multe informații în legătură cu acest telefon vor apărea, cel mai probabil, în perioada următoare.