Putin vrea legătură directă între New York și Moscova: planurile pentru o nouă autostradă
Conform unui plan propus de curând, rușii ar vrea să construiască cea mai lungă autostrada din lume, aceasta urmând a lega Europa de America de Nord.
Tensiunile dintre guvernul Federației Ruse și cel al Statelor Unite par a fi atins un punct critic, însă, din fericire, acest lucru nu pare a influența activitatea comunităților științifice din țările respective. Astfel, în cadrul unui eveniment organizat recent, Vladimir Yakunin, președintele companiei Russian Railways (RJD) a propus un plan care a atras atenția întregii lumi: o autostrada care să lege Europa de Statele Unite și care să traverseze teritoriul Rusiei.
După cum scriu cei de la CNN, autostrada ar porni din Marea Britanie, iar în Rusia, aceasta ar urma în mare parte traseul căii ferate trans-siberiene, până în regiunea Chukotka din vestul țării. Acolo, ar urma să traverseze strâmtoarea Bering, legând astfel statul american Alaska de Rusia. Cu toate acestea, nu există încă informații în legătură cu modul în care va fi efectuată trecerea. Alături de noua autostrada, ar putea fi construită o nouă rețea de căi ferate și conducte de gaze.
Noul drum este denumit ”Centura de dezvoltare trans-siberiană, Yakunin declarând că proiectul va fi transformat într-o zonă ”a viitorului, bazată pe tehnologii de ultimă generație”. În total autostrada ar putea avea nu mai puțin de 20.000 de kilometri, dacă este să luăm în considerare un traseu care leagă New York de Londra. În aceste condiții, costurile ar putea fi de ordinul trilioanelor de dolari. Pentru a înțelege mai bine dimensiunea proiectului, trebuie să țineți cont de faptul că PIB-ul Rusiei este de 1,8 trilioane de dolari, în timp ce al Americii este de aproximativ 16,7 trilioane.
Cu toate acestea, Yakunin ar putea avea parte de finanțare, el bucurându-se de încrederea lui Vladimir Putin, actualul președinte al țării. Unele zvonuri menționau chiar că Yakunin ar putea deveni succesorul acestuia, însă nu există foarte mult informații din acest punct de vedere.