19 dec. 2015 | 09:13

Roboții sunt responsabili de construcția unui Steam Controller

ACTUALITATE
Roboții sunt responsabili de construcția unui Steam Controller

În încercarea de a spulbera un pic din misterul legat de fabricația Steam Controller, cei de la Valve au publicat un clip foarte detaliat din uzina responsabilă de realizarea sa.

Într-o perioadă în care majoritatea controllerelor de gaming pe care le vedem sunt inspirate din designul gamepadului care este livrat cu PS4 sau din cel care vine cu fiecare Xbox One, cei de la Valve au încercat marea cu degetul. Steam Controller este primul controller dedicat interacțiunii cu jocurile disponibile pe Steam.

Pentru că cererea este foarte mare pentru Steam Controller, compania americană a afirmat că face tot posibilul pentru a asigura stocurile necesare finalizării comenzilor. În același context, cei de la Valve au făcut public un clip foarte interesant menit să ne detalieze procesul de fabricație al controller-ului. Cum e de așteptat în cazul majorității gadgeturilor în 2015, în centrul atenției se află roboți programați cu precizie. Clipul publicat ne arată modul în care armate de roboți sunt responsabile de fiecare etapă a producției.

[related]

Deoarece am văzut în numeroase cazuri faptul că cei de la Valve au spirit al umorului foarte dezvoltat, același scurt metraj este încărcat cu referințe către jocul portal. ,,Am cam abuzata un pic.” Cei de la Valve au explicat faptul că, pentru Steam Controller au creat una dintre cele mai mari linii de asamblare automatizate din țară. Prezența unui număr limitat de angajați umani în complex este justificată pentru a ,,opri roboții să preia controlul.

În ultima perioadă, chiar și la câteva luni după ce primele unități au fost livrate către utilizatori, Steam Controller continuă beneficieze de actualizări de funcționalitate. În primul rând, beneficiază de un suport sporit pentru giroscop și, pe lângă funcții personalizabile pentru fiecare buton, puteți defini cu precizie viteza de scrolling și precizia prin meniuri complexe. Următorul update la Steam beta va permite în sfârșit utilizatorilor de Steam Controller să-l folosească și în tandem cu jocuri achiziționate din alte servicii online, nu doar Steam.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele