Principalul motiv pentru care să nu îți cumperi un smartwatch

Febra smartwatch-urilor cuprinde din ce în ce mai multă lume. Odată cu lansarea Apple Watch, oamenii au început să audă din ce în ce mai mult și despre alte dispozitive, cum ar fi ceasurile Pebble sau ceasurile cu Android Wear. Mulți dintre voi poate vă gândiți să vă faceți un astfel de cadou în viitorul apropiat, dar eu vă sfătuiesc să vă gândiți de două ori înainte de a o face. Motivul este unul pe care nu mă așteptam să îl găsesc.

În urmă cu ceva timp, scriam un editorial intitulat „De ce nu voi investi într-un smartwatch scump„. Argumentul principal atunci era legat de faptul că aceste dispozitive își pierd valoarea în timp și, spre deosebire de ceasurile clasice, nu au statut de bijuterie și nici pot fi pasate de la o generație la alta. Mai scriam și despre faptul că nu există o nevoie reală pentru smartwatch-uri.

Între timp, planetele s-au aliniat în așa fel încât am prins o ofertă de nerefuzat la ceasul Moto 360 (aproape jumătate din prețul actual) și m-am trezit cu încă o gaură din priză ocupată și cu încă un gadget de încărcat la finalul fiecărei zile.

Zi de zi, timp de aproape două săptămâni, acest dispozitiv a stat pe încheietura mea, vibrând subtil, parcă mângâindu-mă blând, de fiecare dată când primeam un mail, un apel sau un SMS. Zi de zi, timp de aproape două săptămâni, acest dispozitiv a fost legătura mea permanentă cu cea mai mare dependență a mea – smartphone-ul – chiar și atunci când aceasta nu era la vedere, ci pe vreun birou sau în vreun buzunar. Dacă ar fi să forțez o comparație, aș putea spune că am trecut de la injecții ocazionale la o perfuzie care mă alimenta constant.

Precum România, fiecare țară are propria rețetă de supă sau ciorbă. Care ar fi cea mai bună, dar și cea mai cunoscută

Sancțiunile usturătoare pe care le vor primi românii care stau la bloc și au animale de companie. Ce spune legea, e oficial

[related]

Astăzi, a trebuit să împrumut smartwatch-ul prietenei mele. Nu mi s-a părut o sarcină atât de dificilă și, în timp ce mă pregăteam să plec spre birou, am prins la încheietură ceasul digital Casio pe care l-am purtat mai bine de un an. Telefonul a rămas pe canapeaua din sufragerie, cum l-am obișnuit în ultimele două săptămâni, și, în timp ce mă îmbrăcam, m-am trezit ridicând mâna, întrebându-mă de ce nu a vibrat de atâta timp.

În metrou, în aglomerația matinală, a trebuit să scot telefonul din buzunar ca să schimb melodiile, la fel și pentru a vedea dacă mailul pe care l-am primit era important sau mai putea să aștepte. Mai putea să aștepte, eu nu am reușit.

Astăzi mă simt gol și neputincios, de parcă mi-aș fi pierdut o superputere. Astăzi nu îmi va mai spune nimeni că am făcut o treabă bună pentru că mi-am atins numărul de pași. Astăzi mi-am dat seama că am o nouă dependență sau, mai degrabă, că dependența mea deja existentă a devenit mai puternică, din cauza acestui accesoriu.

Odată cu aceste „revelații” mi-am adus aminte de ce scriam în editorialul menționat mai devreme și mi-am dat seama că, peste un an (poate doi, dar cred că sunt prea optimist), va trebui să îmi schimb și ceasul, nu numai telefonul. Dependența mea de notificări a ajuns, din cauza smartwatch-urilor, să coste de două ori mai mult decât înainte și asta se datorează faptului că ceasurile inteligente nu trebuiau neapărat să creeze nevoi noi, ci doar să le accentueze pe cele deja existente.

Pe mine nu m-a avertizat nimeni, poate voi încă aveți timp să vă răzgândiți.