21 mart. 2015 | 10:50

Popcorn Time, aplicația cu filme online gratis, nu poate fi închisă: Cum reușește așa ceva

ACTUALITATE
Popcorn Time, aplicația cu filme online gratis, nu poate fi închisă: Cum reușește așa ceva

Datorită unor schimbări fundamentale la nivelul platformei, are toate şansele să fie imposibil de închis, fie şi temporar.

În urmă cu aproximativ un an a apărut online o aplicaţie ideală pentru amatorii de filme piratate care petrec cea mai mare parte a timpului descărcându-şi cele mai noi hituri de la Hollywood de pe torrent. Aceasta poartă numele de şi, cu toate că la scurt timp după lansare a fost închisă pentru câteva zile, acum se pare că a atins statutul de ,,greu de ucis”.

La bază, Popcorn Time foloseşte ca infrastructură o pagină web şi o bază de date aflată pe un server pentru a funcţiona. Pentru că serverele sunt predispuse la a fi închise de autorităţi atunci când sunt suspectate de activităţi ilegale, creatorul aplicaţiei a decis să schimbe complet infrastructura platformei. Pornind de la un număr de utilizatori care creşte cu aproximativ 100.000 de descărcări pe zi, aplicând principiul Peer 2 Peer pentru Popcorn Time, respectivii utilizatorii vor găzdui de fapt baza de date cu conţinut din spatele aplicaţiei.

,,Făcând toate informaţiile noastre disponibile prin P2P înseamnă că Popcorn Time nu se va mai baza pe domenii şi servere centralizate, ci doar pe baza de utilizatori” şi pe conexiunea de internet a acestora. Această informaţie a fost confirmată pentru Wired de unul dintre inginerii software anonimi din spatele serviciului online.

După o analiză mai atentă, cei de la Wired au confirmat că modul actual de funcţionare al Popcorn Time are foarte multe în comun cu reţeaua BitTorrent. Astfel, dacă serverele sunt desfiinţate, serviciul are toate şansele să rămână operaţional datorită utilizatorilor. În ceea ce priveşte viitoarele actualizări aduse aplicaţiei, acestea vor fi propagate tot prin reţeaua P2P, în parte şi datorită faptului că nu pot fi modificate, datorită suportului pentru semnături criptografice. Acestea din urmă vor fi responsabile pentru ca un update la Popcorn Time să ajungă la utilizatori într-o versiune nemodificată de terţi.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele