29 apr. 2015 | 10:55

Până la Ara de la Google, primul telefon modular ar putea fi acest Fonkraft [VIDEO]

ACTUALITATE
Până la Ara de la Google, primul telefon modular ar putea fi acest Fonkraft [VIDEO]

Deşi am citit multe informaţii în ultimul an despre Project Ara al celor de la Google, Fonkraft ar putea fi primul telefon modular pe care să-l cumperi.

Ideea de telefon modular nu este nici pe departe nouă. În acelaşi timp însă nu există nici un produs bazat pe acest concept pe care să-l puteţi achiziţiona. În teorie, cei de la Google sunt destul de aproape de materializare prin intermediul . Din păcate, chiar şi după ce am văzut funcţionale câteva exemplare online, tot nu avem o dată de lansare aproximativă.

Ca urmare, oricine poate veni cu o idee similară şi se poate îmbogăţi dacă reuşeşte să o materializeze înaintea gigantului din Mountain View. Plecând de la această premisă sunt creatorii Fonkraft. Gadgetul de mai sus momentan este în stadiu de proiect pe Indiegogo, dar dacă adună fondurile necesare, ar putea ajunge primul pe piaţă.

La bază este vorba de un smartphone cu un display de 5 inci Full HD. Aparent, această componentă va fi bătută în cuie. În rest, puteţi schimba, după preferinţe, procesorul, memoria RAM, placa video, camerele, bateria şi nu numai. Punctul de start este un dispozitiv de 99 de dolari cu un ecran, o baterie de 4.100 mAh, două camere, de 8, respectiv 2 megapixeli, un procesor dual core tactat la 1,3GHz, 1GB RAM şi spaţiu de stocare de 8GB.

În funcţie de buget, puteţi foarte uşor să vă faceţi upgrade la o cameră mai bună, un procesor mai rapid şi multe alte. Dacă aveţi 300 de dolari de investit în acest experiment, veţi primi un Fonkraft Elements. Acesta din urmă reprezintă un pachet cu care există la această oră. În viitor, dezvoltatorul proiectului şi-a propus să creeze module pentru un al doilea SIM, o a treia cameră şi nu numai. În plus, Fonkraft pleacă de la o platformă deschisă. Din acest motiv, oricine poate crea module noi.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele