Omul peste 1.000 de ani: ochi roșii, piele închisă și conectat la inteligențe artificiale
Există oameni de știință care susțin că vom putea atinge nemurirea în 30 de ani, sau că vom avea opțiunea de a deveni cyborgi. Cu condiția, desigur, să avem mulți bani în cont. Cercetătorii canadieni au mers chiar mai departe și au avansat cu 1.000 de ani în viitor.
Se pare că lucrurile ar sta foarte diferit peste 1.000 de ani. Cercetătorii canadieni susţin că schimbările climatice, inteligenţa artificială şi mutaţiile genetice vor conduce la modificări drastice în privinţa aspectului şi conduitei.
Potrivit experţilor de la AsapScience, omul ar putea să aibă ochii roşii din cauza mutaţiilor pe care este posibil să le sufere ADN-ul, iar pielea va fi mult mai închisă la culoare, ca o consecinţă a încălzirii globale. Vom fi mai înalți, mai slabi, iar forma corpului va fi diferită.
Cei AsapScience descriu în video-ul de mai sus un scenariu ipotetic legat de modul în care corpul omenesc ar putea fi în parte o maşinărie. În plus, am putea avea abilitati supraomeneşti, prin mutaţii genetice. „În viitor, nanoboţii vor fi parte integrală a organismului nostru şi ne vor consolida abilităţile”, se precizează în clip. „Nu vom mai fi limitaţi la propriul trup, vom fi un amestec de biologic şi tehnologie”, explică savanţii.
Evoluţia ştiinţei va face ca generaţiile viitoare să aibă oameni din ce în ce mai inteligenţi şi mai atrăgători din punct de vedere fizic. Dar în acelaşi timp cu inteligenţa, puterea şi frumuseţea, similitudinile genetice sau lipsa diversităţii pot fi provoca o nouă maladie a viitorului, ce ar putea distruge întreaga rasă umană, avertizează oamenii de ştiinţă.
Dr. Kawn a creat o serie impresionantă de imagini, care arată o posibilă variantă a evoluției rasei umane din punct de vedere fizic. Se pare că, cel puțin din punctul acesta de vedere, vom sta foarte bine. Trăsăturile ne-ar fi mai expresive, mai puternice, și mai simetrice. Ochii nu ar fi doar mai mari și mai intenși, ci s-ar adapta la vederea pe lumină slabă și chiar și împotriva razelor cosmice.
Oricum, această schimbare ar putea apărea chiar mai devreme. Cadell Last, cercetător la Global Brain Institute crede că în 2050 vom avea un tip de om total diferit, datorită tehnologiei, comportamentului și selecției naturale.
Acesta crede că vom trăi mai mult, vom avea copii chiar și la vârste foarte înaintate și ne vom baza pe inteligențele artificiale pentru activități mundane. Creierele ar fi mai mari, iar organismele ar avea nevoie de mai multă energie și timp pentru a-și atinge potențialul, așa că se vor reproduce mai puțin. Perspectivele sale sunt detaliate în lucrarea ‘Human Evolution, Life History Theory, and the End of Biological Reproduction’.