30 aug. 2015 | 13:27

Omul devine ”mașină sexuală”: medicii au atașat primul penis bionic din istorie

ȘTIINȚĂ
Omul devine ”mașină sexuală”: medicii au atașat primul penis bionic din istorie

Chirurgii din Scoția au reușit să atașeze primul penis bionic din istorie unui om care suferea de afecțiuni genitale.

La vârsta de 6 ani, Mohamed Abad a fost implicat într-un tragic accident de mașină, fiind târât pe stradă nu mai puțin de 180 de metri.

În urma cestei întâmplări, Abad și-a pierdut funcțiile genitale.

Acum, însă, la 37 de ani după acea întâmplare, medicii din Scoția au reușit să găsească o soluție pentru problema acestuia, montându-i un penis bionic și stabilind o nouă premieră mondială.

Penis bionic

Conform Interesting Engineering, penisul bionic a fost creat cu ajutorul unor bucăți de piele pe care medicii le-au recoltat în timp de pe brațul lui Mohamed Abad.

După pregătiri de trei ani de zile, medicii au reușit acum, în sfârșit, să atașeze penisul bionic, după o operație care a durat nu mai puțin de 11 ore.

Pentru a avea o erecție, Abad va trebui să apese pe un buton localizat pe scrot. Acesta, la rândul său, va permite unui fluid să circule prin două tuburi localizate în penis, mărindu-i dimensiunile. Penisul bionic are o lungime de aproximativ 20 de centimetri.

Atunci când nu este produsă erecția, lichidul stă într-o încăpere specială în regiunea stomacului.

”Când vrei puțină acțiune apeși butonul de pornire, iar când vrei să te oprești apeși butonul de oprire”, a declarat Abad. Acum, nu putem decât să sperăm că butonul este suficient de ”bine plasat” pentru a se evita orice apăsare accidentală.