O femeie nevăzătoare și-a văzut copilul pentru prima dată mulțumită tehnologiei
În urmă cu câteva zile, o mamă nevăzătoare şi-a văzut pentru prima oară copilul când a folosit o pereche de ochelari minune intitulaţi eSight.
Pentru prima oară, un gadget intitulat eSight a permis unei persoane nevăzătoare să-şi poată desluşi cu un grad semnificativ de detalii copilul nou născut.
Experimentul a fost realizat pe o mamă în vârstă de 29 de ani cu numele de Kathy Beitz. Aceasta a început să-şi piardă vederea încă din şcoala primară datorită unei afecţiuni cronice, de origine genetică, cu numele de Starsgardt. Ca manifestare, respectiva boală provoacă o degenerare maculară care, în final, din cauza unor pete, similare ca efect cu puncte moarte de vizibilitate pe întregul ochi, duc la orbire aproape totală. Deşi în acest caz particular nu este vorba de un orb în sensul clasic, într-o declaraţie recentă, Beitz a afirmat că, atunci când se uită către o persoană, nu poate identifica umerii sau capul.
Situaţia dramatică a luat o turnură pozitivă în momentul în care a început să utilizeze ochelarii eSight. Printre alte beneficii fabuloase, aceştia i-au permis să-şi vadă prima oară tânărul nou născut, o experienţă pe care nu o v-a uita niciodată. ,,Îmi aduc aminte gura sa micuţă şi gingiile şi limbuţa lui când plângea.” La această oră, foloseşte ochelarii în mod uzual pentru a-şi îngriji copilul.
Partea fascinantă a poveştii este că nici măcar nu vorbim de o tehnologie nouă. Ochelarii minune ilustraţi în imaginea de mai sus există pe piaţă de aproximativ un an, dar din cauza preţului prohibitiv de aproximativ 15.000 de dolari, aceştia nu prea şi-au găsit clienţi. Această excepţie de la regulă a avut loc datorită un proiect de tip crowdfunding iniţiat de Kathy şi sora sa Ivonne cu numele de Make Blindness History. Prin acelaşi website dedicat acestui tip de cazuri, puteţi dona între un dolar şi 15.000 de dolari pentru ca o persoană să-şi recapete vederea prin intermediul tehnologiei.