28 aug. 2015 | 14:16

Noul teaser Star Wars dă naștere altor speculații

ENTERTAINMENT
Noul teaser Star Wars dă naștere altor speculații

Disney a eliberat de curând un scurt teaser pentru The Force Awakens, prin intermediul contului de Instagram al Star Wars.

Până acum, Jurassic World a fost, probabil, cel mai de succes film al anului, reușind să genereze venituri de peste un miliard de dolari în timp record și înregistrând cele mai mari încasări în weekend-ul de debut (peste 208 milioane de dolari). După părerea unor, însă, Star Wars va spulbera fără nicio problemă toate acestea recorduri, estimându-se încasări de peste 600 de milioane de dolari doar în primele trei zile.

There has been an awakening… #StarWars #TheForceAwakens

A video posted by Star Wars (@starwars) on

După ce a publicat două trailere oficiale și alte câteva materiale, cei de la Disney ne-au oferit acum un nou teaser, prin intermediul canalului de Instagram al Star Wars. În cadrul videoclipului de câteva secunde, îl putem observa încă o dată pe antagonistul Kylo Ren aprinzând ciudata sabie laser cu trei fascicule. Cel ce ne-a atras atenția, însă, a fost Finn, personajul care a apărut în trecut îmbrăcat în costumul de Stormtrooper.

Pregătit să se dueleze cu Ren, acesta apare cu propria sabie laser (una tradițională, de culoare albastră), fapt care a dat naștere unor noi afirmații interesante.  Cei de la Polygon menționează expresia acestuia, plină de furie, mai puțin întâlnită în rândurile cavalerilor Jedi. De asemenea, fanii susțin că Finn ar putea fi al doilea personaj din afara ordinului Jedi care să mânuiască o sabie laser într-un film Star Wars. După cum probabil știți, primul a fost Han Solo, în Episodul V.