23 dec. 2015 | 15:19

Noul Apple TV devine mai util datorită aplicației VLC Player

ACTUALITATE
Noul Apple TV devine mai util datorită aplicației VLC Player

În cazul în care v-ați investit banii într-un nou Apple TV și ați fi sperat ca acela să poată reda nativ orice format de filme, veți fi dezamăgiți.

Cei de la Apple au devenit foarte populari în ultimii ani prin politica lor de a menține un ecosistem închis, compatibil doar cu serviciile companiei. Din acest motiv, nu puteți, de exemplu, să conectați un iPhone la un computer și să copiați pe el ca pe un stick 50 de melodii  și un film descărcat de pe internet. Între timp, au apărut multe soluții alternative pentru a facilitate interacțiunea cu un iDevice, dar până acum, nu se putea spune același lucru despre Apple TV.

Deși este mult mai performant în comparație cu iterațiile anterioare și Apple a introdus un magazin virtual de pe care vă puteți descărca jocuri și aplicații, noul Apple TV nu este foarte util, mai ales în țări precum România, care nu au acces oficial la cea mai mare parte a serviciilor de streaming incluse pe platformă, gen Netflix. Din fericire, odată cu lansarea VLC, cutiuța voastră inteligentă a devenit și mai deșteaptă.

Cei de la VideoLAN au confirmat încă din luna septembrie a acestui an că vom avea VLC Player pe Apple TV 4th gen. După câteva săptămâni de teste și experimente, un grup limitat de beta testeri au confirmat că aplicația este gata pentru lansare publică. Aceasta poate fi găsită cu ușurință în categoria Entertainment sau Divertisment din AppStore de pe Apple TV.

În altă ordine de idei, VLC există pentru aproape orice platformă, începând cu Windows sau Mac și terminând cu Android sau iOS. Cu toate acestea, este prima dată când VLC ajunge pe Apple TV, permițându-vă să rulați o varietate foarte mare de conținut multimedia fără probleme. În plus, vă ajută să redați clipuri video sau melodii de pe Dropbox sau iCloud Drive.

O nouă versiune de VLC pentru iOS a fost de asemenea trimisă astăzi către Apple pentru aprobare. Pe lângă remedieri de bug-uri, aceasta introduce autentificarea cu Touch ID in-app, suport pentru redarea în Split View și posibilitatea căutării de conținut multimedia prin Spotlight.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele