14 iul. 2015 | 18:20

Nici măcar tabletele nu se mai cumpără ca pe vremuri

ACTUALITATE
Nici măcar tabletele nu se mai cumpără ca pe vremuri

După ce timp de câţiva ani ne-am dorit cu toţii tablete, se pare că telefoanele supradimensionate le ţin locul.

Este inevitabil ca în 2015 să aveţi un smartphone. Mai mult decât atât, v-aţi şi obişnuit să-l înlocuiţi la intervale regulate de timp. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre tablete. Interesul pentru această clasă de gadgeturi continuă să existe, dar prea puţini se obişnuiesc să le schimbe des. Nu de alta, dar majoritatea activităţilor online, reţele sociale, chat, mesagerie sau video conferinţă se desfăşoară prin intermediul telefonului mobil.

Pentru că nu este suficient să credem noi că piaţa tabletelor nu mai creşte cu acelaşi entuziasm, cei de la Forrester Research s-au decis să asocieze nişte valori numerice acestui trend descendent. Privind de departe, vânzările de tablete continuă să crească, dar ritmul respectivei creşteri este din ce în ce mai mic în comparaţie cu anii trecuţi.

Dacă în 2014 s-au vândut 205,46 milioane de astfel de dispozitive, iar pe 2015 se vehiculează un total de 217,84 milioane, faptul că în 2016 ne aşteptăm la doar 229,46 milioane se traduce printr-un trend descendent. Pe aceeaşi idee, în 2017, Forrester aproximează vânzări de 240,16 milioane de unităţi, iar în 2018, numărul total va ajunge la 249,95.

Motivele pentru această situaţie din piaţă pot fi multe. Chiar şi Tim Cook, CEO-ul Apple, a afirmat în urmă cu câteva luni că posesorii de tablete nu sunt tentaţi să le schimbe ca pe smartphone-uri. Există şi posibilitatea ca piaţa tabletelor să fi atins un asemenea nivel de maturitate încât majoritatea celor care îşi doreau o tabletă să o aibă deja, iar acum să fie doar o chestiune de upgrade-uri.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele