Meizu MX5 a fost lansat oficial și e ieftin, frumos și bun
Zvonurile despre Meizu MX5 s-au intensificat în ultima vreme, iar acum s-au adeverit toate, odată cu lansarea oficială a acestui smartphone care oferă performanțe de top și un design foarte atrăgător la un preț mai mult decât decent.
Ne-am obișnuit deja cu faptul că din China, cel puțin în ultimii ani, să vină telefoane ieftine și bune. Cei de la Meizu mai oferă un exemplu perfect în acest sens, sub forma lui Meizu Mx5.
Meizu MX4 a fost un telefon impresionant în 2014, doar că ecranul avea o tentă galbenă pe paginile din browser și în anumite aplicații. De asemenea, construcția din plastic nu a fost pe gustul tuturor. MX5 vine să repare aceste minusuri, oferind o carcasă metalică și un display full HD de 5,5 inch care pare mult mai bun decât cel al predecesorului.
Meizu MX5 dispune de 3GB memorie RAM, pornește spațiul de stocare de la 16GB și are un procesor MediaTek MT6795T cu 8 nuclee tactate la 2,1GHz, cunoscut de asemenea sub numele Helio X10. Camera foto principală este de 20,7 de megapixeli, iar cea de pe față este de doar 5 megapixeli. Telefonul rulează Android 5.0 peste care chinezii au pus interfața Flyme 4,5, care arată foarte bine.
Bateria de 3150 mAh se va încărca până la 25% în numai 10 minute, iar la jumătate din capacitate va ajunge în 30 de minute.
Partea cea mai bună? Prețul. Meizu MX5 începe de la 290 de dolari, pentru versiunea de 16GB. Modelele cu 32 și 64GB vor costa 322 și 387 dolari. Nu se știe când va ajunge și pe piața din România sau prețul la care va fi comercializat și la noi.