Lenovo și Razer vor crea sisteme de gaming împreună
Printr-un parteneriat un pic mai ciudat, având în vedere că aceștia sunt doi producători de sisteme, Lenovo și Razer promit să creeze PC-uri de gaming din altă ligă.
Nu este vorba de o achiziție. Nimeni nu a cumpărat momentan pe nimeni. Cu toate acestea, cei de la Lenovo au inițiat un parteneriat cu Lenovo ale cărui roade le vom vedea în prima parte a lui 2016.
Alienware are în spate puterea de producție și laboraterele de cercetare ale celor de la Dell. Razer a încercat să-și extindă portofoliul de produse cu portabile de gaming, dar prețurile prohibitive combinate cu stocurile foarte mici nu au facilitat adopția la scară largă a acelor creații. Dacă Lenovo își va folosi puterea cu care a devenit cel mai mare producător de PC-uri de pe pe mapamond, pentru a se impune în zona de gaming împreună cu Razer, viitorul sună bine. Momentan este însă destul de dificil să ne aruncăm la pronosticuri.
Primul pas a fost deja făcut Lenovo Y Series, seria de sisteme de gaming a companiei, va fi reinventată, cel puțin estetic, cu ajutorul celor de la Lenovo. Nu știm dacă nivelul influenței companiei americane se va extinde doar la nivelul implementării sistemului de iluminat Chroma pe carcasă, dar din imagini, rezultatul final este destul de impozant.
Nu avem încă un preț pentru aceste desktop-uri de gaming, dar la CES 2016 vom obține rezultate la toate întrebările. Personal, sunt curios dacă este doar o chesiune de timp până când Razer va intra în portofoliul Lenovo sau logistic cele două vor continua să fie separate. De asemenea, este interesant de urmărit dacă perifericele premium de la Razer vor deveni subit mai ieftine atunci când sunt livrate cu creațiile din această nouă serie de PC-uri Lenovo.