Joacă serioasă: cinci jocuri video care sunt utile pentru copilul tău
Din motive clare, nu e o idee bună să îți lași copilul să se joace prea mult pe telefon sau tabletă. Majoritatea jocurilor care îi fascinează pe cei mici sunt o pierdere de timp.
Totuși, dacă tu ești cel care controlează lucrurile, ai putea să îți reorientezi odrasla către jocuri care sunt deopotrivă distractive și educative. Tehnologia poate fi mai utilă decât ai crede, în funcție de cât de bine o folosim. Cei de la Yahoo! Tech au alcătuit o listă de cinci recomandări ideale pentru acest scop.
Hungry Fish
Adânc în apă, acest peștișor e foarte selectiv cu numerele pe care le mănâncă. Utilizatorul trebuie să găsească numărul potrivit pentru a-l hrăni. Dificultatea crește progresiv, de la provocări pentru preșcolari până la unele suficient de dificile încât și adulții să se simtă provocați. De asemenea, e o modalitate deșteaptă de a-ți face copilul să vadă matematica altfel. Există și o presiune temporală, așadar copilașii trebuie să își pună creierele în funcțiune rapid. Este disponibil pentru iOS.
Dino Tales
Pe măsură ce dinozaurul tău explorează lumea, rezolvând probleme, având tot felul de aventuri, învățând lucruri și jucându-se, jocul va păstra un fel de jurnal. Astfel, la sfârșitul zilei, când simpaticul personaj se bagă în pat, vei avea o poveste care înglobează tot ce a făcut în ziua respectivă. Utilizatorul poate schimba cuvinte și sensuri pentru a modifica povestea, în timp ce învață să citească și își îmbunătățește gramatica. E disponibil pentru Android și iOS.
Duolingo
De ce să petreci ani într-o clasă, încercând să înveți o limbă străină, pentru ca apoi să sfârșești știind doar să comanzi ceva într-un restaurant? Duolingo îți ajută copilul să memoreze cuvinte, să înțeleagă gramatica, iar toate astea se vor întâmpla rapid. Potrivit unui studiu, 34 de ore petrecute în acest joc vor echivala un semestru de studiu. Jocul este gratuit și disponibil Online, pentru Windows, Android, și iOS.
Path to Luma
În acest joc, salvarea lumii nu implică să îi împuști pe băieții răi, ci presupune să faci curat în lume. Pentru a face asta, trebuie să înțelegi cum funcționează sursele de energie alternativă și regenerabilă. Personajul tău e un mic robot care vrea să vindece Universul călătorind de la o planetă la alta, rezolvând puzzle-uri pentru a debloca sursa de energie unică a fiecărei planete. Grafica e foarte drăguță, iar muzica de pe fundal e relaxantă. În plus, nu va mai trebui să îi explici copilului tău de ce nu e bine să arunce pe jos sau să lase apa și lumina deschise atunci când nu le folosește. Îl poți descărca atât pe Android, cât și pe iOS.
Project Spark
O întrebare pe care fiecare părinte într-o casă în care se află o consolă de jocuri a pus-o cel puțin o dată: „Te joci pe Xbox sau îți faci temele”? Totuși, Spark e un joc pe care copilul tău îl poate juca fără ca tu să ai motive de supărare. Practic, acest joc învață copii să utilizeze coduri pentru a-și construi propriile jocuri pentru Xbox. Desigur, ar putea să joace unele făcute de alte persoane, mult mai complexe, dar satisfacția în cazul acesta e infinit mai mare. Îl găsești pentru Xbox One și Windows.