iPhone 6s va face cele mai bune fotografii în condiții de luminozitate slabă
Camera de pe iPhone 6s va avea mai mulți megapixeli și se va folosi de tehnologia RGBW a celor de la Sony.
După cum știți deja, iPhone 6s va avea cel mai probabil o cameră foto de 12 megapixeli, capabilă de a realiza fotografii mai bune decât predecesorul său. Pe lângă acest lucru, se pare că Apple vrea să implementeze o nouă tehnologie pentru senzor odată cu lansarea noului său telefon. După cum scrie și GSMArena, compania din Cupertino se va folosi de tehnologia RGBW a celor de la Sony pentru a putea realiza imagini mai bune în condiții de luminozitatea slabă.
Tehnologia RGBW se folosește de încă un sub-pixel alb, iar fiecare dintre pixeli va avea dimensiuni mai mici. Cei de la GForGames menționează că prezența sub-pixelului ar putea compensa pentru mega-pixeli reduși. Din câte se pare, această îmbunătățire trebuia să se regăsească pe modelele iPhone 6 și iPhone 6 Plus, însă Apple a preferat să aștepte încă un an până când tehnologia se va ridica la standardele impuse de companie pentru camerele foto de pe dispozitivele sale.
În ceea ce privește alte dotări pe iPhone 6s, cel mai probabil ecranul nu va fi mărit, nici rezoluția, iar designul va fi similar actualului model. Apple are obiceiul de a schimba designul și dotările la fiecare doi ani, iar versiunile s sunt, de regulă, puțin îmbunătățite.