31 mai 2015 | 16:36

În 200 de ani, bogații planetei și-ar permite să devină cyborgi

ACTUALITATE
În 200 de ani, bogații planetei și-ar permite să devină cyborgi

Ne-am obișnuit cu ideea că nu va exista egalitate între clasele sociale atât timp cât acestea există. Totuși, viitorul pare a fi și mai discriminatoriu din acest punct de vedere.

Yuval Noah Harari, profesor la Universitatea din Ierusalim, a spus că fuziunea oamenilor și mașinăriilor va fi cel mai mare pas în evoluția omenirii, încă de la apariția vieții. Acesta consideră că moartea e văzută ca o problemă tehnologică, care are o soluție. Avansul tehnologic, din punctul acestuia de vedere, va permite oamenilor să se transforme într-un fel de zei moderni.

[related]

„Cred că este foarte posibil ca în următorii 200 de ani, homo sapiens să avanseze la un stadiu de ființă divină ori prin manipulare biologică, inginerie genetică, ori prin crearea de cyborgi, roboți jumătate organici, jumătate non-organici. Va fi cel mai mare pas în evoluția biologiei. Nimic nu s-a schimbat din punct de vedere biologic, încă de la apariția vieții. Dar în 200 de ani vom fi la fel de diferiți de oamenii din prezent precum sunt cimpanzeii față de noi”, a explicat acesta pentru RussiaToday.

Totuși, doar cei bogați vor beneficia de acest tip de tehnologie, ceea ce va face prăpastia dintre ei și săraci și mai adâncă. În previziunile sale, consemnate în lucrarea Sapiens: A Brief History of Human Kind, deja tradusă în 30 de limbi, istoricul ia în calcul și religia, banii și conceptul de drept al omului în calitate de ficțiuni, care păstrează o oarecare armonie în societate, dar nu au nicio bază în natură.