24 iun. 2015 | 12:00

Galaxy A8, cel mai subţire telefon Samsung, nu e chiar foarte subţire

ACTUALITATE
Galaxy A8, cel mai subţire telefon Samsung, nu e chiar foarte subţire

Fanii Samsung amatorii de dispozitive compacte în curând se vor putea orienta către noul Galaxy A8, al sud coreenilor.

Multe dintre telefoanele scoase de Samsung pe bandă rulantă sunt masive şi nu foarte atrăgătoare. Nici vârfurile de gamă ale sud coreenilor nu sunt cele mai subţiri din lume. Cu toate că sunt foarte scumpe, nu pot concura cu gadgeturi de la Gionee sau Oppo.

În mod evident, oricine ştie că Samsung are tehnologia necesară realizării de dispozitive foarte slim, dar acest aspect pur şi simplu nu a fost o prioritate, până acum. În imaginea de mai jos poate fi observat în detaliu iminentul Galaxy A8, un telefon cu specificaţii decente care a ajuns zilele trecute pe la TENAA, autoritatea asiatică pentru certificarea gadgeturilor ce urmează să fie utilizate în teritoriu. În comparaţie cu , care avea o grosime de 6,3 milimetri, noul A8 încearcă să ne impresioneze cu doar 5,9 milimetri.

În ceea ce priveşte restul specificaţiilor, acest smartphone mid-reange este construit în jurul unui panou Full HD 1080p Super AMOLED. La interior ascunde un octa-core Snapdragon 615 ajutat de 2GB RAM şi o memorie internă de 16GB expandabilă prin intermediul unor carduri microSD de capacităţi generoase. Partea de captură este o combinaţie între o cameră principală de 16 megapixeli şi una pentru selfie-uri de 5 megapixeli. Autonomia este asigurată de un acumulator de 3.050 mAh.

Singura problemă legată de noul Galaxy A8 este că nu ştim dacă va ajunge vreodată în Europa. Din păcate, foloseşte un modem LTE optimizat pentru reţelele din China şi este puţin probabil să avem parte de o nouă iteraţie a aceluiaşi gadget pentru alte teritorii.

samsung-galaxy-a8-tenaa

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele