22 oct. 2015 | 09:30

Fossil lansează smarwatch-uri și smartband-uri accesibile și cool

ACTUALITATE
Fossil lansează smarwatch-uri și smartband-uri accesibile și cool

Cei care au așteptat un smartwatch de la un producător de ceasuri cu experiență, se pot orienta către noile creații de la Fossil.

Dintre multe companii de renume, cu o lungă istorie în producția de ceasuri, care au promis că se vor apuca de smartwatch-uri, Fossil se pare că se află printre puținele care au și lansat câteva produse smart.

Toate cele patru gadgeturi anunțate astăzi fac parte din gama Fossil Q și sunt destul de diferite. În vârful piramidei se află smartwatch-ul ilustrat în imaginea de mai jos, cu brățară de piele, ecran sensibil la atingere și sistem de operare Android Wear actualizat. Partea de procesare în acest caz particular este asigurată de un procesor necunoscut al celor de la Intel, iar prețul pentru el va fi de 275 de dolari, similar cu smartwatch-uri la fel de frumoase de la Motorola sau Huawei. Din păcate, acest model, intitulat Fossil Q Founder nu are o dată precisă de lansare, deși este aproape imposibil să nu ajungă în magazine înainte sărbătorilor de Crăciun.

La polul opus se află alte trei dispozitive cu un design clasic Fossil, dar cu funcții high-tech la interior. Acestea vor fi Fossil Q Reveler, Q Dreamer și Q Grant. Primele două sunt niște brățări inteligente ce fac o treabă foarte bună în a vă monitoriza efortul și activitățile zilnice, sincronizând în același timp toate informațiile adunate cu aplicația gratuită Fossil pentru iOS și Android. Acestea vor avea un preț de achiziție de 125 de dolari și nu ar trebui să aveți nici un fel de problemă în a pune mâna pe ele începând cu 25 octombrie.

Tot peste trei zile va ajunge pe piață Fossil Q Grant, cel mai atractiv dispozitiv dintre cele patru, din punctul meu de vedere. Acesta pare foarte similar estetic cu un ceas clasic, dar vă monitorizează activitățile fizice, știe să vă notifice în cazul diverselor evenimente pe care le-ați definit din aplicația de mobil și nu numai. Q Grant va avea un preț de 195 de dolari.

 

fossil-q-founder android wear

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele