02 nov. 2015 | 11:13

Experimentează o cursă de raliu la 360 de grade cu Subaru

VIDEO
Experimentează o cursă de raliu la 360 de grade cu Subaru

Dacă tot puteți să vedeți clipuri la 360 de grade pe YouTube, ar fi păcat să nu experimentați în acest mod cursa de raliu de mai sus cu un Subaru.

Experiențele pe care le putem trăi la ora actuală din confortul căminului prin intermediul unui computer, smartphone sau tabletă sunt surprinzătoare. În contextul în care nici măcă nu ai nevoie de un vreun aparat special, un clip precum cel de mai sus mi se pare cu atât mai special. Există deja multe clipuri la 360 de grade pe YouTube, dar creatorii de astfel de conținut abia acum încep să înțeleagă mai bine posibilitățile oferite de acest mediu.

[related]

O dovadă impresionantă vizavi de ce este posibil prin intermediul clipurilor video imortalizate la 360 de grade vine sub forma unei curse de raliu postată zilele trecute pe YouTube de echipa de promovare a celor de la Subaru. Aceasta vă ajută să înțelegeți mult mai bine cum se desfășoară în mod uzual parcurgerea unui traseu de dificultate medie din interiorul unei mașini de raliu.

Camera pare să fi fost poziționată undeva deasupra mașini pentru acest clip, dar puteți vedea foarte bine mișcările mâinii pe volan și schimbarea vitezelor. Pe scaunul pilotului se află David Higgins, iar copilotul este David Drew. Cursa capturată face parte din campionatul Rally America și poartă numele de 2015 Lake Superior Performance Rally.

Clipul poate fi vizionat atât pe PC folosind browserul vostru favorit, cât și pe smartphone. Diferența este că, pentru a schimba perspectiva vizionării pe computer trebuie să folosiți mouse, în timp ce pe mobil este suficient să mișcați gadgetul în sus, în jos, în stânga sau în dreapta, iar accelerometrul transpune mișcarea voastră în schimbarea unghiului camerei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele