Data de lansare pentru iOS 9: Când vă faceţi update la iPhone?
După un amalgam de versiuni beta lansate în ultimele luni, pregătiţi-vă să vă instalaţi iOS 9 pe iDevice-uri în doar câteva zile.
Ziua de ieri a fost plină de noutăţi pe marginea a noi echipamente Apple. Am aflat de ce sunt capabile noile iPhone 6S şi iPhone 6S Plus şi am fost un pic impresionaţi de noul iPad Pro. Până şi o nouă generaţie de Apple TV a stârnit interesul audienţei. Din fericire pentru posesorii de iDevice-uri de acum un an an, în cadrul aceluiaşi eveniment, s-au detaliat şi câteva particularităţi de software.
iOS 9, a fost dezvăluit oficial în această vară în cadrul conferinţei WWDC. Atunci am aflat că vom beneficia în sfârşit de multitasking pe iPad cu două ferestre afişate simultan pe câte jumătate de ecran. Siri a devenit peste noapte mai deşteaptă, deşi în România nu ne va ajuta prea mult acest lucru. Şi aplicaţia Hărţi sau Maps este mai utilă datorită integrării de informaţii de tranzit pentru transportul în comun, în câteva oraşe importante din lume. Odată cu noul update, Spotlight va şti să caute mai multe tipuri de informaţii într-un mod mult mai util. Cea mai mare inovaţie? Pentru prima oară, noul iOS va ocupa mai puţin spaţiu decât o versiune anterioară, o veste foarte bună pentru cei care folosesc iDevice-uri cu 8GB. iOS 9 va reuşi să se încadreze în doar 1,8GB.
După ce dezvoltatorii şi toţi cei care şi-au dorit să-l testeze au oferit feedback preţios pentru finisarea iOS 9, timp de câteva luni, pe 16 septembrie, în aproximativ o săptămână, ni-l vom putea instala cu toţii pe iPhone, iPad sau iPod Touch.
Între timp, Apple se pare că lucrează deja intens la iOS 9.1. Acea versiune de firmware, ce va incorpora câteva beneficii care momentan sunt necunoscute, a fost livrată către dezvoltatorii de aplicaţii şi testeri în format beta. Cel mai probabil, respectiva iteraţie nu va fi una foarte importantă, dar s-ar putea să includă câteva elemente pentru sporirea performanţei şi creşterea stabilităţii platformei Apple.