17 iul. 2015 | 06:07

Cum poţi fi primul care rulează Windows 10 la lansare?

ACTUALITATE
Cum poţi fi primul care rulează Windows 10 la lansare?

Nu toţi producătorii de PC-uri sunt creaţi egali, există unii care vă vor ajuta să rulaţi primi Windows 10.

Mai sunt doar câteva zile până când cei de la Microsoft vor aduce în faţa utilizatorilor cea mai nouă iteraţie a popularului lor sistem de operare. Satya Nadella şi întregul consiliu director al companiei americane îşi pun mari speranţe în această lansare menită să renască interesul în achiziţia de computere personale.

Începând cu 29 iulie, va putea fi achiziţionată online versiunea digitală de Windows 10, urmând ca după câteva zile să puteţi investi o sumă destul de generoasă de bani şi în varianta ,,la cutie” din magazinul vostru preferat. Tot în respectiva perioadă, creatorii de PC-uri vor fi dat drumul la o competiţie legată de cine va fi primul care vă va pune la dispoziţie sisteme desktop sau portabile cu această platformă inovativă.

Conform promisiunilor făcute deja, HP se pare că va fi primul gigant ce va începe să ofere laptopuri cu Windows 10, angajându-se să le livreze a doua zi. Încă de pe 28 iulie, cu o zi înaintea lansării oficiale a noului SO, puteţi investi o sumă generoasă de bani într-un astfel de computer HP, urmând ca pe 29 iulie, la prima oră, să-l aveţi la uşă. În contrast cu această reţetă, restul producătorilor vor începe să ofere PC-uri cu Windows 10 pe 29 iulie, fiind livrate pe data de 30 iulie sau mai târziu. Cei de la Dell au făcut deja un astfel de anunţ.

În magazinele reale, nu cele online, vă puteţi aştepta să găsiţi un notebook preinstalat cu Windows 10 începând cu 2 august.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele