08 apr. 2015 | 11:58

Cu un pas mai aproape de înțelegerea schizofreniei

ACTUALITATE
Cu un pas mai aproape de înțelegerea schizofreniei

Cercetătorii au descoperit o legătură între două regiuni ale scoarței cerebrale a șoarecilor care poate controla timpul de circulație al informației în cortexul prefrontal. Aceasta descoperire poate ajuta la explicarea anumitor cauze ale schizofreniei și indică noi modalități de tratare.

Cortexul prefrontal(PFC) joacă un rol important în funcțiile cognitive, cum ar fi atenția, memoria și luarea deciziilor. Instabilitatea legăturii dintre PFC și alte regiuni ale creierului poate genera afecțiuni serioase ale acestor funcții. De exemplu, distrugerea circuitului dintre PFC și talamus este considerată cauză a declanșării schizofreniei, dar nu sunt cunoscute prea multe detalii mecanice. Un grup de cercetători de la Laboratorul Cold Spring Harbor a descoperit o conexiune inhibitoare între regiuni ale scoarței cerebrale a șoarecilor, care controlează timpul în care informația circulă în PFC.

Bo Li și colegii săi au introdus neuroni de asociație în partea medială a cortexului prefrontal pentru a urmări felul în care alți neuroni acționează asupra lor. „S-a demonstrat că PFC și talamusul sunt implicate în declanșarea schizofreniei atât în studiile asupra oamenilor, cât și asupra animalelor, totuși mecanismul care stă la baza comunicării acestor două zone era neclar”, a explicat Li.

webmd_rm_photo_of_schizophrenic_brain

Talamusul nu funcționează doar în prelucrarea și integrarea informațiilor senzoriale și motorii, ci reprezintă și poarta principală prin care aceste informații ajung în cortext. Cercetătorii s-au concentrat pe conexiune stabilite între regiunile cortexului prefrontal și talamus, reprezentate de talamusul mediodorsal (MD) și de corextul prefrontal medial (mPFC). Au observat un proces numit inhibiție feedforward, prin care un neuron excită un altul vecin, dar implică și un al treilea neuron pentru a opri atingerea neuronului-țintă, notează ScienceDaily.

Acest proces deschide o mică fereastră de timp în care neuronul-țintă poate fi activat. Când talamusul propagă informația obținută de la senzori, inhibiția funcționează pentru a filtra elementele exterioare, rezultând o reprezentare senzorială precisă. Până la studiul menționat, nu se știa dacă există un mecanism inhibitor similar pentru conexiunile neuronale dintre mPFC și MD. Aceasta din urmă este o regiune asociată mai degrabă cu funcțiile cognitive decât cu procesele senzoriale.

Oamenii de știință au folosit stimularea optogenică, o tehnică în care neuronii care conțin o proteină sensibilă la lumină sunt controlați prin pulsații luminoase, pentru a-i activa pe cei din talamus. Acești neuroni activează, la rândul lor, două clase de celule din cortextul prefrontal, interneuronii inhibitori și neuronii piramidali. Timpul activării indică faptul  că celulele inhibitoare ar putea regla activitatea celor excitatoare.

„Problema cea mai mare este că nu există tratamente pentru schizofrenie care să funcționeze, deci această descoperire nu poate decât să ne bucure. Este doar începutul eforturilor pentru a găsi un traseu neuronal implicat în schizofrenie”, a explicat Li în continuare.