Cele mai puternice procesoare, supuse unor teste
Un site din China ne oferă primele rezultate ale unui test în care au fost implicate cele mai puternice procesoare din prezent.
Piața procesoarelor, în prezent, este dominată de trei mari companii: Samsung, Apple și Qualcomm. Dispozitivele produse de către acestea sunt probabil cele mai puternice de pe piață, iar un site din China a efectuat de curând un test extrem de interesant pentru a vedea care dintre ele are cel mai performant procesor. După cum era de așteptat, la test au luat parte Apple A9X, Qualcomm Snapdragon 820 și Samsung Exynos 8890. Trebuie să menționăm că dintre toate acestea, numai modelul Apple se găsește în comerț, implementat pe tableta iPad Pro.
După cum scrie Phonearena, Apple A9X este o variantă îmbunătățită a modelului A9 și este tactată la 2,26GHz (spre deosebire de versiunea standard, tactată la 1,85GHz). Astfel, când vine vorba de performanțele ”single-core”, Apple A9X ocupă primul loc, depășind cu ușurință Exynos și Snapdragon. Procesorul Samsung, însă, recuperează însă în cadrul testelor ”multi-core”, câștigând detașat din acest punct de vedere.
[related]
Deși nu a fost inclus în teste, trebuie să reamintim de Kirin 950, procesorul fabricat de chinezii de la Huawei. Într-un articol recent, că spuneam că dispozitivul ar fi și el printre cele mai bune, oferind performanțe care le întrec pe cele ale modelului Exynos 7420, cu care sunt dotate Samsung Galaxy S6 și S6 Edge.