Cea mai utilă funcţie din iOS 9 vă ajută să aveţi mai mult spaţiu pe iPhone
Intitulată App Thining, cea mai utilă funcţie ce va fi introdusă în iOS 9 nu a fost detaliată foarte mult de către directorii Apple în cadrul WWDC.
Încă de la lansarea primelor aplicaţii universale, compatibile în egală măsură cu un iPad şi un iPhone, primii care au avut de suferit au fost posesorii de iDevice-uri cu doar 8GB sau chiar şi 16GB de spaţiu.
Din păcate, la momentul respectiv, o aplicaţie a început peste noapte să vă ocupe un spaţiu de stocare sporit din pricina faptului că ascundea la interior şi elemente de interfaţă şi funcţii compatibile cu alte iDevice-uri mai performante şi dotate cu display-uri mai mari decât cele pe care le aveaţi în dotare.
Astfel, dacă voi foloseaţi un iPhone 4 şi vă instalaţi Pages de la Apple, automat descărcaţi în cei aproximativ 400 de MB şi interfaţa pentru iPhone 5, iPhone 6 şi iPad a aceleiaşi aplicaţii, fără să vă fie această practică utilă în vreun fel.
Pentru a soluţiona cât de cât problema cu spaţiul pe iPhone-uri şi iPad-uri, Craig Federighi a anunţat o funcţie intitulată App Thinning. Practic, este vorba de un sistem inteligent prin care aplicaţiile vor fi subit mai ,,subţiri”.
Acesta va fi implementat la nivelul magazinului virtual şi va scăpa dezvoltatorii de procedura actualizării propriilor aplicaţii pentru a se alinia la un nou standard. Creatorii de programe vor urca în continuare în Apple AppStore creaţiile lor ca până acum, dar atunci când cineva cumpără un program îi va fi servită doar bucata ce i se potriveşte.
Din momentul în care iOS 9 va fi disponibil public, fiecare aplicaţie pe care o veţi instala pe iPhone, iPad sau iPod Touch va incorpora doar fişiere care se pretează pentru utilizarea respectivei aplicaţii pe iDevice-ul vostru.
Nu vă va mai fi ocupat spaţiu inutil cu resurse software de pe alte iPhone-uri. Astfel, în timp ce câştigaţi un pic de spaţiu suplimentar şi programele sunt mai mici, tot datorită dimensiunii, aplicaţiile se vor iniţializa mai repede şi vor necesita o cantitate mai mică de memorie RAM.