19 ian. 2015 | 08:15

Carcasa de pe Nexus 6 se curbează singură

ACTUALITATE
Carcasa de pe Nexus 6 se curbează singură

Deşi a atras atenţia multor utilizatori, ca orice alt dispozitiv Nexus lansat înainte, noul se pare că are nişte probleme de control al calităţii.

Aproape în fiecare an, cei de la Google lansează o nouă tabletă şi un nou smartphone sub . De cele mai multe ori, aceste aparate sunt aproape perfecte, atât din punct de vedere al hardware-ului, cât şi al software-ului. În plus, au un raport preţ/performanţă foarte bun. Din păcate, există şi excepţii de la regulă.

După ce în urmă cu câteva săptămâni am aflat că mai mulţi utilizatorii de terminale Nexus 6 s-au plâns online de apeluri pierdute, acum aflăm şi de câteva eventuale defecte hardware. Dacă ar fi să credem mulţimea de utilizatori care au postat deja pe marginea acestui subiect pe forumul Android.net, capacul din spate de la Nexus 6 se curbează singur şi se separă de restul carcasei. Deşi motivul pentru această situaţie nefericită nu este încă foarte clar, mai ales că bateria pe care o acoperă nu s-a umflat pentru a împinge acel capac, rapoartele similare sunt destul de numeroase.

Până şi cei de la Motorola au decis că nu pot sta imuni la rapoartele utilizatorilor. Din acest motiv, prin profilul oficial de Twitter al companiei, au anunţat că vor schimba dispozitivele cu probleme fără comentarii suplimentare. Ca un mic detaliu de fond, merită avut în vedere faptul că nu este prima oară când auzim de astfel de defecte în asociere cu aparate Motorola. Anul trecut au existat plângeri similare în asociere cu Moto X şi Motorola Droid Turbo.

Dacă vă aflaţi printre cei afectaţi de problemă, nu ezitaţi să vă întoarceţi telefonul în garanţie. Între timp, poate cei de la Motorola vor face mici ajustări la linia de producţie pentru ca dispozitivele comercializate ulterior să nu mai fie afectate.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele