16 nov. 2015 | 07:03

Când primesc telefoanele Samsung Android 6.0 Marshmallow?

ACTUALITATE
Când primesc telefoanele Samsung Android 6.0 Marshmallow?

Pentru că foarte mulți utilizatorii de smartphone-uri sunt curioși când vor putea trece la Android 6.0, cei de la Samsung au oferit câteva informații pe acest subiect.

Cu toții știm că cea mai mare diferență între iOS și Android constă în modul în care sunt propagate actualizările de sistem. În timp ce pe iOS, toți posesorii de iPhone se bucură de un update de firmware în aceeași zi pe întregul mapamond, pot trece câteva luni până când o nouă versiune de Android ajunge la utilizatori. Mai mult decât atât, se decide într-un mod complet arbitrar dacă veți beneficia sau nu de noul Android pe smartphone-ul vostru cumpărat în urmă cu câteva luni.

Câteva companii au anunțat deja când vor oferi Android 6.0 celor care folosesc smartphone-urile lor de vârf. Cei de la Samsung nu au fost însă foarte clari când vine vorba de acest subiect. Conform unui document publicat de curând de cei de la PhoneArena, se pare că cel puțin câțiva posesori de smartphone-uri Apple nu vor mai aștepta foarte mult tranziția la Marshmallow.

În principiu, nu se poate verifica autenticitatea acestor informații, dar până când vom avea un comunicat oficial pe marginea acestui subiect, va trebui să ne mulțumim cu atât. Vestea cea mai bună vine pentru posesorii de Galaxy Note 5 și Galaxy S6 Edge+. Cele mai recente smartphone-uri de top ale gigantului sud coreean vor primi update-ul pentru Android 6.0 în decembrie 2015. Posesorii de Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge vor avea același beneficiu în luna ianuarie a anului viitor. Galaxy Note 4 și Galaxy Note Edge se pare că vor avea parte de același tratament în februarie 2016. Posesorii de Galaxy S5, Galaxy Alpha, Galaxy A și Galaxy E vor fi dezamăgiți să afle că nu au nici măcar o dată aproximativă pentru acest update.

E foarte important să rețineți că datele de mai sus se pretează pentru telefoanele deblocate, achiziționate nesubvenționate. Cele cumpărate de la operatorii de telefonie vor primi și mai târziu aceste actualizări.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele