06 aug. 2015 | 16:32

După ce a dus oameni peste oceane, Boeing va duce sateliți în spațiu

ACTUALITATE
După ce a dus oameni peste oceane, Boeing va duce sateliți în spațiu

Compania Boeing a obţinut un contract în valoare de 6,6 milioane de dolari pentru a dezvolta o navetă mică şi ieftină, capabilă să lanseze sateliţii militari în spaţiu. Achiziţia acestor rachete similare unor aeronave face parte din programul XS-1, care ar putea fi lansat în 2019.

XS-1 îşi propune să creeze o nouă „paradigmă” pentru realizarea unor operaţiuni spaţiale sensibile, dar de rutină, la preţuri accesibile. Practic, aceste navete vor putea să zboare până la marginea atmosferei terestre, de unde să lanseze sateliţi mici pe orbită, iar apoi să aterizeze, să alimenteze, să încarce un nou satelit şi să pornească într-o nouă misiune în mai puţin de 24 de ore de la încheierea precedentei, potrivit Daily Mail.

„Dezvoltarea unui vehicul care poate lansa sateliţi pe orbită la preţuri accesibile este o prioritate a operaţiunilor viitoare ale departamentului american de apărare”, a spus Steve Johnston, director de dezvoltare de la Boeing. Naveta va trebui să poată transporta sateliţi cu o greutate cuprinsă între 1.361 de kilograme şi 2.268 de kilograme.

Boeing trebuie să livreze până în 2016 conceptul acestei aeronave capabile să poată lansa sateliţi în spaţiu în fiecare zi, timp de 10 zile consecutive, pentru mai puţin de cinci milioane de dolari pe zbor.