11 mart. 2015 | 04:49

Apple Watch are 8GB de spaţiu, dar puteţi folosi doar un sfert

ACTUALITATE
Apple Watch are 8GB de spaţiu, dar puteţi folosi doar un sfert

Cei de la Apple nu au fost niciodată foarte generoşi cu spaţiul de stocare pe iDevice-uri, iar problema nu s-a remediat odată cu lansarea

Deşi vor mai trece câteva săptămâni până vom pune mâna pe primele exemplare de Apple Watch, este bine de ştiut că, până la respectiva lansare, vom cunoaşte deja majoritatea detaliilor referitoare la .

De această dată este vorba de problema spaţiului de stocare, pe care Tim Cook nu a insistat foarte mult în cadrul evenimentului de acum câteva zile. Conform celor de la 9to5Mac, care au discutat această problemă cu oficialii companiei din Cupertino, fiecare Apple Watch va veni cu un spaţiu de stocare de 8GB ce nu poate fi extins. Nu contează dacă vă achiziţionaţi un Apple Watch Sport, Watch sau Edition din aur masiv, limitările legate de spaţiu vor fi identice. Din respectivul spaţiu, pentru muzică nu veţi avea decât 2GB pe care îi puteţi folosi. Dacă vă încântă enorm să vă uitaţi la fotografii pe micuţul display al ceasului inteligent ilustrat mai sus, limita va fi de 75 MB pentru această activitate.

Partea bună a acestei veşti este că muzica şi fotografiile sincronizate pe ceas vor putea fi accesate indiferent dacă aveţi sau nu un smartphone în împrejurimi. În contextul în care, email-ul, notificările şi partea de mesagerie nu funcţionează decât cu un iPhone conectat la Apple Watch, e bine de ştiut că smartwatch-ul nu se transformă în bibelou când vă lăsaţi telefonul acasă.

Restul de 6GB sunt folosiţi pentru sistemul de operare creat de Apple, pentru aplicaţii native şi terţe, cât şi pentru memoria cache a aplicaţiilor şi parametrii de funcţionare ai Apple Watch.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele