Apple nu te mai lasă să folosești Windows pe noul Macbook
Printr-o mişcare un pic neaşteptată din partea celor de la Apple, se pare că noile MacBook-uri ieşite din Cupertino nu mai pot rula Windows 7 în BootCamp.
Indiferent cât de mare va fi cota de piaţă pentru Mac-uri în următorii ani, vor exista în continuare foarte multe aplicaţii pe care le veţi găsi doar pe Windows. Din acest motiv, mulţi dintre cei care deţin un astfel de computer premium, preferă să aibă instalat şi un sistem de operare Microsoft ca alternativă în diverse cazuri extreme. În teorie, orice versiune de Windows poate fi rulată în maşină virtuală printr-o aplicaţie gen Parallels. Pentru a profita însă de puterea maximă de procesare a unui MacBook sau iMac, nimic nu compară cu Bootcamp, utilitarul nativ al celor de la Apple menit să faciliteze creare unui sistem dual boot cu Windows şi OS X.
Din păcate, odată cu lansarea noilor MacBook-uri, inclusiv noul MacBook Air şi MacBook Pro, Apple a decis să încheie suportul pentru Windows 7. Astfel, oficial, nu mai puteţi instala acel SO pe Mac, iar Apple refuză să vă mai ofere driverele necesare încheierii operaţiunii cu succes. Dezamăgirea are la bază un document oficial ce însoţeşte cea mai recentă versiune de Bootcamp, în care se menţionează că doar Windows 8 este suportat şi, probabil, Windows 8.1.
În retrospectivă, pe Mac Pro-ul din 2013 s-a întâmplat prima oară ca Windows 7 să nu mai poată fi instalat. Cel mai probabil, trendul va continua, urmând ca în câteva luni la respectiva listă să se adauge şi suportul pentru Windows 10.
În contextul în care Microsoft a încheiat parţial suportul pentru Windows 7 şi nu mai comercializează licenţe către producători OEM, această veste nu ar trebui să vină ca o surpriză.