Anul în care omul a început să distrugă Pământul: Dezvoltarea noastră a schimbat planeta
Umanitatea este cea mai puternică forță de pe Pământ, modelând planeta mai mult decât alte elemente precum valurile tsunami, vântul sau acțiunea vulcanilor. Iar asta i-a făcut pe cercetători să considere că suntem într-o nouă eră a planetei: Epoca Antropocenă.
Astronomii ne-au spus timp de 500 de ani că omul nu este cel mai important în Univers. Biologii evoluționiști au susținut această teorie. Totuși, în urmă cu 50 de ani, doi cercetători au enunțat ideea conform căreia Pământul a intrat într-o fază a dominației umane. Spre deosebire de calamitățile naturale și meteorologie, umanitatea va rămâne o forță geologică majoră pentru multe milenii. Paul Crutzen, chimist nominalizat al Premiului Nobel, și Eugene Stoermer, biolog la Universitatea din Michigan, au numit această perioadă a istoriei planetare „Epoca Antropocenă“.
Un studiu în revista „Nature“ încearcă să identifice acele momente în care omenirea a avut un impact semnificativ asupra planetei. Astfel, cea mai apropiată de prezent este perioada de după anii ‘50, marcată de dezvoltarea industriei chimicalelor eliberate în aer, sol și apă. A fost înainte perioada de după 1945, când au fost realizate mai multe teste cu arme nucleare de distrugere în masă. Mai înainte a fost perioada anilor 1750, când s-a derulat Revoluția Industrială. Între anii 1492 și 1800 a fost vremea colonializării.
Cu 500 până la 3.000 de ani în urmă a fost perioada solurilor antropogene, iar în urmă cu peste 6.500 a fost perioadă în care s-a dezvoltat producția de orez. Cu 8.000 de ani în urmă s-a dezvoltat agricultura, iar cu 11.000 de ani în urmă au fost primele deprinderi agricole. Și în final, cu 10.000 până la 50.000 de ani în urmă a fost perioadă extincției megafaunei.
Anul în care ne-am pus amprenta în istoria planetei
Geologii afirmă că fiecare perioadă se distinge printr-o vârstă de aur, care este imprimată în stânci, ghețari sau în sedimente care semnalează schimbăriile planetei. Articolul din revista Nature, scris de Simon Lewis de la Universitatea College din Londra și Mark Maslin de la Universitatea din Leeds, evaluează cele nouă etape care susțin Epoca Antropocenă și evidențiază că omul a influențat planeta încă de la apariția sa.
Sunt analizate astfel efectele omului asupra Pământului de la perioada în care omul vâna mamifere mari, care ulterior au dispărut, până la efectele pe care industria chimică le-a avut asupra planetei. De asemenea, și apariția organismelor modificate genetic fundamentează această teorie. Ei au folosit teoria din urmă cu jumătate de secol, au analizat efectele omului asupra Pămânutului de-a lungul istoriei și au concluzionat că doi ani sunt cei mai importanți.
Autorii recentului articol publicat în „Nature“ marchează anii 1610 și 1964 drept cei în care omenirea a influențat cel mai mult planeta. Dacă cel dintâi este unul dintre vârfurile colonialismului, cel din urmă a fost trecut pe listă, deoarece atunci omenirea avea cele mai multe bombe nucleare active, dar pe care, din fericire, nu le-a folosit.
Autor: Diana Bone