18 nov. 2015 | 15:33

75% din utilizatorii de Windows Phone migrează către Android sau iOS

ACTUALITATE
75% din utilizatorii de Windows Phone migrează către Android sau iOS

Aparent rata utilizatorilor de Windows Phone este în continuă scădere, iar 75% dintre aceștia  se îndreaptă în mod evident către iOS și Android.

Rata de abandon a telefoanelor Windows Phone de către foști utilizatori a telefoanelor Microsoft este, aparent, destul de mare. Conform unui raport făcut de Ericsson, compania mamă a brandului Sony Ericsson, se pare că de fiecare dată când utilizatorii au șansa să își upgradeze mobilul Windows Phone existent vor prefera să meargă mai departe către un Apple sau un Android decât să continue tot cu brandul Microsoft.

Aparent, din numărul de utilizatori Windows Phone, 20% rămân loiali brandului pe care îl dețin, 60% se mută către Android, iar 15% vor prefera iOS. Conform raportului Ericsson, dintre utilizatorii Android 82% rămân loiali brandului, iar în cazul iOS 73% continuă cu Apple.

Misterul însă privește acei 5% care după ce folosesc un Windows Phone pur și simplu nu li se menționează brandul pe care urmează să-l prefere. Într-o notă umoristică e posibil ca aceștia să abandoneze ideea de smartphone cu totul dupa experiența nefericită de a poseda un Windows Phone.

Merită totuși de menționat că majoritatea celor care rămîn loiali primului brand cumpărat sunt cei care au achiziționat modele high-end. Așadar, se poate interpreta faptul că o bună bucată din cei care preferă să schimbe telefonul Microsoft pentru o altă firmă, să fi achiziționat modele low-end care pur și simplu i-au dezamăgit.

Totuși problema lipsei de aplicații cu care se confruntă utilizatorii Windows Phone este una cât se poate de serioasă și poate sta la baza abandonului masiv a telefoanelor Microsoft după prima utilizare.